Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, pe BUTUCI: rămasă fără director, pierde și sediul

ActualitateAdministrațieCulturăFeaturedPoliticăTimp liber

Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, pe BUTUCI: rămasă fără director, pierde și sediul

Administrația Fritz a reușit imposibilul în materie de distrugere a orașului. A dublat facturile la încălzire, a scumpit transportul în comun și a mărit impozitele, iar pe final de an a reușit să dea și o lovitură culturii, când președintele Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Simona Neumann, a demisionat din funcție. Rămasă fără director, asociația riscă să își piardă și sediul, susține consilierul local Roxana Iliescu.

„Nu este o glumă, ci o situație absolut halucinantă orchestrată de primarul Fritz! După ce a tăiat finanțarea Asociației și a ignorat în totalitate această entitate (culmea, Fritz a fost ales președinte al Asociației), Fritz a decis inclusiv rezilierea unilaterală a contractului de comodat pe care Asociația îl avea încheiat cu Primăria pentru spațiul în care își desfășura o parte din activitate – este vorba despre spațiul de pe strada Alba Iulia, nr. 2. (din 23 consilieri locali prezenți la votul din noiembrie doar eu si încă patru am votat împotrivă/abtinere). Deși mi se pare absolut rușinos ceea ce s-a întâmplat, situația nu era încă într-atât de delicată pe cât este astăzi, în condițiile în care Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii trebuie să elibereze până în 15 februarie 2022 si singurul spațiu pe care îl mai deține în Bastion, este adevarat, de la Consiliul Județean și nu de la Primărie, care constituie și sediul Asociației!”, a scris Iliescu pe Facebook.

Source URL: https://focustim.ro/asociatia-timisoara-capitala-culturala-europeana-pe-butuci-ramasa-fara-director-pierde-si-sediul/


Analyse


2026-03-30 07:47:52

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.