VIDEO/FOTO! 15 kilograme de canabis, descoperite de polițiștii vrânceni într-un autoturism; 12 percheziții, în Vrancea și în București

Ediția: Marți 27 Ianuarie 2026 Nr. 7052
Ediția: Marți 27 Ianuarie 2026 Nr. 7052

VIDEO/FOTO! 15 kilograme de canabis, descoperite de polițiștii vrânceni într-un autoturism; 12 percheziții, în Vrancea și în București

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane, cu vârste între 20 și 37 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc și mare risc.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalul iunie 2025 – ianuarie 2026, două dintre persoane, cu vârste de 36 și 37 de ani, ar fi procurat direct, din Spania, diferite cantități de canabis destinate comercializării, pe care le-ar fi expediat în țară prin intermediul unor firme de curierat.

Ieri, persoana de 36 de ani a fost prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut, în autoturism, două colete conținând aproximativ 15 kilograme de canabis.

Probatoriul a reliefat că, persoanele în cauză ar fi constituit o sursă de aprovizionare pentru o altă persoană, tot de 37 de ani, care ar fi vândut, în mod repetat, droguri de risc, inclusiv împreună cu persoana de 20 de ani.

Totodată, cercetările au reliefat că o altă persoană, de 21 de ani, în perioada 2022 – decembrie 2025, la diferite intervale de timp, ar fi deținut și comercializat canabis (drog de risc).

O parte dintre substanțele interzise au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale, iar, în urma a 12 percheziții domiciliare efectuate, de către polițiști, în județul Vrancea și în municipiul București, la data de 26 ianuarie 2026, au fost descoperite și ridicate aproximativ un kilogram de substanță cristalină, 30 de grame de amfetamina, recipiente cu urme de fragmente vegetale, grindere, cântare electronice, țigarete și resturi de țigarete artizanale, instrumente de prizat droguri, sume de bani în lei, euro și USD, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism.

La data de 26 ianuarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea a 4 persoane și măsura controlului judiciar față de o altă persoană.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Galați, Brigăzii Rutiere București, Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Despre noi

Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.

Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.

Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.

Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!

Alegerile editorului

Spitalul Județean Focșani explică de ce nu poate fi asigurată linia de gardă la Cardiologie, dar și la Medicină Internă

COMUNICAT DE PRESĂ, Spitalul Județean Focșani:

Începând cu data de…

Spitalul Județean Focșani, fără medic cardiolog pe gardă

Vi s-a întâmplat, probabil, cel puțin o dată să…

Aproape 40.000 de păstrăvi vor fi eliberați în râul Putna, pentru refacerea ecosistemelor acvatice

Aproape 40.000 de exemplare tinere de păstrăv indigen vor…

Președinta OAMGMAMR Vrancea: „Vaccinarea anti-HPV, o alegere de grijă față de comunitate”

Facebook Oamgmamr Filiala Vrancea:

Pentru femeile din Vrancea. Pentru familiile…

Bărbat din Odobești, prins băut la volan în județul Vaslui

Comunicat de presă – Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui:

Infracțiuni…

Articole populare

Evenimentele organizate în Focșani, la împlinirea a 167 ani de la Unirea Principatelor Române

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani:

Primăria Municipiului Focșani…

Echipa BrickBot vă așteaptă de Ziua Unirii la „Focșani Tech Challenge”

Facebook BrickBot:

24 ianuarie 2026 va fi o zi ISTORICĂ!

Peste…

Sinagoga Focșani – expoziție de artă vizuală dedicată Zilei Unirii Principatelor Române

COMUNICAT DE PRESĂ:

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea,…

GALERIE FOTO! CNI a făcut recepția la Baza de tratament de la Vizantea Livezi

Compania Națională de Investiții a anunțat vineri că proiectul…

Conferințe despre CULTURĂ și alți DAIMONI, pe 30 ianuarie, la Biblioteca Județeană

Facebook Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea:

Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”…

Categorii populare

© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea

Developed by Neo Vision

Source URL: https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/01/27/video-foto-15-kilograme-de-canabis-descoperite-de-politistii-vranceni-intr-un-autoturism/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.