Munca nedeclarată descoperită de ITM
Ce sancţiuni au aplicat inspectorii de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a efectuat acţiuni de control având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă. Au fost organizate
“94 controale la agenţi economici din judeţul Buzău; au fost sancţionaţi 14 angajatori şi s-au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale (11 amenzi contravenţionale în cuantum de 201.500 lei şi 7 avertismente; s-au dispus 332 măsuri cu termene concrete de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă”, informează ITM Buzău.
Totodată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău au fost înregistrate 44 de petiții în domeniul relațiilor de muncă. Au fost reclamate aspecte referitoare la neacordarea drepturilor bănești, nereguli privind timpul de muncă și timpul de odihnă, cazuri de muncă nedeclarată sau alte aspecte din domeniul relațiilor de muncă.
Pentru identificarea și combaterea muncii nedeclate și subdeclarate, Inspectoratul Teritorial de Munca Buzău a intensificat acțiunile de control în județul Buzău menite să conducă la diminuarea consecinţelor juridice, sociale şi economice ce decurg din fenomenul muncii nedeclarate şi subdeclarate, un fenomen care afectează grav drepturile angajaților și concurența loială pe piața muncii.
“Au fost identificati 5 angajatori care, nu a încheiat, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, contracte individuale de muncă în forma scrisă, prin consimțământul părților, pentru 10 persoane. Faptele angajatorilor, definite…drept muncă nedeclarată, a fost sancționată de inspectorii de muncă prin aplicarea de amenzi în cuantum de 170.000 lei si s-au dispus măsuri obligatorii de respectare a prevederilor legale în vigoare”, arată instituţia.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău anunţă că va intensifica acțiunile de verificare în toate domeniile de activitate și va intreprinde toate demersurile în vederea aplicării unitare de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.
Source URL: https://www.tvbuzau.ro/munca-nedeclarata-descoperita-de-itm/