VIDEO Soț înșelat și amantul nevestei, față în față pe aleea Kaufland Frăsinet. Întâlnirea s-a lăsat cu bătaie

Scene tensionate au fost surprinse de o cameră de bord, pe o alee din spatele unor supermarketuri din Buzău. Protagoniști, un soț înșelat și presupusul amant al soției sale. Cele două mașini s-au oprit una lângă alta, iar cearta a început cu înjurături și amenințări care au escaladat rapid.

Soțul, în vârstă de 57 de ani, s-a apropiat de portiera rivalului, l-a apostrofat și s-a retras, însă tensiunea nu s-a stins. Amantul, cu doi ani mai tânăr, a coborât din autoturism și l-a lovit cu pumnii prin geamul portierei pe adversarul său.

A apucat să mai dea câteva șuturi în mașină, înainte ca soțul să pornească mașina și să fugă din zona conflictului. Toată scena s-a produs sub privirile soției, de 54 de ani, care la un moment dat a încercat să aplaneze conflictul.

Dintr-un alt unghi se aud clar vorbele furioase ale soțului, care în timp ce-i înfige mâna în gât adversarului mai tânăr îi reproșează că l-ar fi făcut „ratat”. Scenele, surprinse din ambele unghiuri, au ajuns pe rețelele de socializare, iar autoritățile nu au confirmat până acum dacă a fost depusă vreo plângere la poliție.

Source URL: https://stiridebuzau.ro/sot-inselat-si-amantul-sotiei-fata-in-fata-pe-aleea-kaufland-frasinet-intalnirea-s-a-lasat-cu-pumni-si-picioare/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.