Agenți de pază răniți de un pacient, în timpul unei tentative de evadare. S-a întâmplat la secția Ojasca a Spitalului Săpoca

Doi agenți de pază au fost răniți, joi după-amiază, în timpul unei tentative de părăsire neautorizată a Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, secția exterioară Ojasca.

Incidentul s-a produs în data de 22 ianuarie 2026, în jurul orei 15:00, când un pacient de 42 de ani internat în baza unei măsuri de siguranță, conform articolului 110 din Codul Penal, a devenit agresiv.

Potrivit conducerii unității medicale, pacientul a încercat să părăsească neautorizat incinta spitalului, însă intervenția personalului a fost fermă.

Pacientul nu a reușit să iasă din perimetrul unității sanitare și a fost readus în secția de măsuri de siguranță, unde se află sub supraveghere continuă. Reprezentanții spitalului precizează că acesta nu prezintă mărci traumatice.

În timpul intervenției, doi agenți de pază au fost loviți și au suferit leziuni, fiind necesară evaluarea medicală.

La fața locului a fost solicitată o ambulanță prin Serviciul Unic de Urgență 112, iar cei doi angajați au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Buzău – Unitatea de Primiri Urgențe, pentru investigații de specialitate.

Conducerea Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca a anunțat că a declanșat o anchetă internă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul și pentru a consolida măsurile de siguranță.

Totodată, reprezentanții unității și-au exprimat sprijinul față de angajații răniți, care au acționat într-un context dificil pentru menținerea ordinii și a siguranței.

Activitatea spitalului s-a desfășurat în continuare în condiții normale, fără a fi pusă în pericol siguranța celorlalți pacienți sau a comunității, mai precizează conducerea unității medicale.

Source URL: https://stiridebuzau.ro/doi-agenti-de-paza-raniti-in-timpul-unei-tentative-de-evadare-la-spitalul-de-psihiatrie-sapoca/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.