26 de clădiri din Timișoara, impozitate majorat cu până la 500%. Consiliul Local a aprobat deja regulamentul de scutire de aceste impozite
Consiliul Local Timișoara a aprobat, în urmă cu câteva zile, majorarea pentru 26 de clădiri din Timișoara a impozitului pe proprietate cu până la 500%, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de întreținere și reabilitare a imobilelor, în pofida avertismentelor transmise anterior de municipalitate. Măsura vizează clădirile încadrate oficial în categoria imobilelor degradate.
Majorările au fost aprobate de Consiliul Local Timișoara în cadrul ședinței de plen în care au fost stabilite și taxele și impozitele locale pentru anul următor. Nivelul supraimpozitării, cuprins între 400% și 500%, a fost stabilit în urma controalelor efectuate de angajații primăriei și de Poliția Locală, în funcție de gradul de degradare al fiecărei clădiri, conform unui regulament adoptat anterior de municipalitate.
Decizia va intra în vigoare de la 1 ianuarie. Viceprimarul Paula Romocean a precizat că, în cazul în care proprietarii au demarat lucrări de reabilitare în baza avizelor necesare sau a unei autorizații de construire, supraimpozitarea va fi suspendată pe perioada execuției lucrărilor.
Pentru aprobarea efectivă a regulamentului scutirilor de la plata impozitului, Consiliul Local Timișoara a convocat o ședință extraordinară, care a avut loc în ultima zi a anului. Pe ordinea de zi s-a aflat proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor și procedurii de acordare a scutirii de la plata impozitului pe clădirile care se încadrează în prevederile Codului Fiscal, actualizat prin legislația adoptată în luna decembrie.
Conform hotărârii adoptate, proprietarii clădirilor aflate în stare de degradare care inițiază lucrări de reabilitare pot beneficia de scutiri de la plata impozitului pe clădire. În cazul imobilelor clasate ca monumente istorice, aflate în ansambluri, situri sau zone de protecție, scutirea se aplică dacă sunt realizate lucrări de renovare a fațadelor.
„Pentru imobilele istorice, scutirea de la plata impozitului se acordă pe o perioadă de maximum trei ani, pe durata execuției lucrărilor, la care se adaugă încă doi ani de la data semnării procesului-verbal de recepție. Pentru celelalte clădiri, scutirea se acordă pentru o perioadă de doi ani de la data recepției lucrărilor”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.
Iată care sunt imobilele ajunse la majorat de impozit:
- Strada Titan nr. 2 – 500%
- Strada Tazlău nr. 3 – 500%
- Strada Samuil Șagovici nr. 87 – 400%
- Strada Orhei nr. 7 – 400%
- Strada Orhei nr. 3 – 400%
- Strada Nicolae Ursu nr. 1 – 500%
- Strada Matei Millo nr. 7 – 500%
- Strada Matei Millo nr. 5 – 400%
- Strada Martir Slobodoanca Ewinger nr. 7 – 500%
- Strada Martir Slobodoanca Ewinger nr. 3 – 500%
- Strada Mareșal Alexandru Averescu nr. 100 – 500%
- Strada Ioachim Miloia nr. 13 – 500%
- Strada Ilia Repin nr. 10 – 400%
- Strada Homorod nr. 10 – 400%
- Strada Flacăra nr. 14 – 400%
- Strada Crișan nr. 106 – 500%
- Strada Crișan nr. 49 – 400%
- Strada Constantin Brâncoveanu nr. 74 – 400%
- Strada Cloșca nr. 52 – 500%
- Strada Cloșca nr. 5 – 400%
- Strada Carpați nr. 54 – 400%
- Strada Bobâlna nr. 11 – 400%
- Strada Alexandru Vaida-Voievod nr. 5 – 500%
- Strada Alexandru Donici nr. 3/A – 500%
- Strada Adam Mickiewics nr. 31 – 500%
- Strada Adam Mickiewics nr. 1 – 500%
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/26-de-cladiri-din-timisoara-impozitate-majorat-cu-pana-la-500-consiliul-local-a-aprobat-deja-regulamentul-de-scutire-de-aceste-impozite/
