Primar trimis în judecată. A micșorat redevența de 15 ori

Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoșani, a fost trimis în judecată, alături de patru angați ai Primăriei, în dosarul privind concesionarea unui teren în suprafață de 6.448 mp, pe care a fost construit, ulterior, un complex comercial multifuncțional. Potrivit DNA, prin reducerea de 15 ori a redevenței, bugetul local a fost prejudiciat cu peste 2 milioane de lei.

Primarul Botoșaniului este acuzat de abuz în serviciu, având ca rezultat obținerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit.

„Deși în cadrul procedurii de atribuire a concesiunii, ofertantul câștigător prezentase o redevență în valoare de 77,12 lei/mp/an, (în condițiile în care în documentația de atribuire se prevăzuse o redevență minimă în sumă de 25,6 lei/mp/an), în contractul de concesiune încheiat după finalizarea procedurii s-a menționat plata unei redevențe vădit inferioare în sumă 4,91 lei/mp/an. În demersul său infracțional, edilul a beneficiat și de ajutorul celorlalți inculpați care au întocmit diverse rapoarte de specialitate sau au avizat și contrasemnat hotărâri ale Consiliului Local prin care s-a stabilit redevența, în condițiile de mai sus. Această conduită a avut drept consecință prejudicierea bugetului local cu suma de 2.024.236,55 lei, sumă ce reprezintă totodată un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului, în calitate de concesionar”, se arată în comunicatul DNA.

De precizat că Primăria Botoșani nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, urmând ca, în eventualitatea unei soluții de condamnare în prezenta cauză, să își rezerve dreptul de a promova o acțiune la instanța civilă.

DNA Suceava a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale față de primarul Cătălin Mugurel Flutur pe 16 martie.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/primar-trimis-in-judecata-a-micsorat-redeventa-de-15-ori-717667


Analyse


2025-11-23 01:37:49

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.