K. Iohannis: “Ţara mea e cea mai pro-americană ţară din Uniunea Europeană”

România este cea mai pro-americană ţară, din Uniunea Europeană, a declarat astăzi, preşedintele Klaus Iohannis. Aflat într-o vizită în Statele Unite, şeful statului a ţinut un discurs la Heritage Foundation, unde a vorbit despre importanţa parteneriatului strategic, dintre România şi SUA.

„Ţara mea e cea mai pro-americană ţară din Uniunea Europeană. Peste 70% dintre români, conform sondajelor, au sentimente pozitive faţă de SUA şi asta se traduce în acţiuni concrete.

Situaţia actuală de securitate din Europa e cea mai provocatoare din ultimii 20 de ani şi subliniază nevoia pentru o solidaritate transatlantică. Ne confruntăm cu ameninţări şi provocări în sudul şi estul Alianţei. Trebuie abordate într-o manieră coordonată şi unitară, iar asta e provocare în sine.

În Est, Rusia tinde să-şi impună zona de influenţă prin forţă, prin invazia Georgiei, anexarea ilegală a Crimeei şi agresiunea militară în estul Ucrainei, poziţionandu-se militar la graniţele NATO şi cu o influenţă negativă din Balcani şi până în Europa de Vest.

În ciuda acestui fapt, avem nevoie de dialog cu Rusia, dar bazat pe o descurajare puternică. Abordarea noastra trebuie să fie strategică, coerentă şi coordonată”, a declarat Klaus Iohannis.

Citiţi şi:  De ce se teme Dragnea de întâlnirea lui Iohannis cu Trump

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/k-iohannis-tara-mea-e-cea-mai-pro-americana-tara-din-uniunea-europeana-738896


Analyse


2026-03-02 13:29:28

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.