Maior: Am fost şi sunt prieten cu Oprea şi Dîncu. Cu Kovesi am avut o relaţie strict profesională

Fostul director al SRI, George Maior, a declarat luni, în cadrul audierii din comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că a avut şi are o relaţie de prietenie cu Gabriel Oprea şi Vasile Dîncu, în timp ce relaţia cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, fost procuror general, a fost „strict profesională, informează News.ro.

170612_COMISIE_GEORGE_MAIOR_ANCHETA_2009_01_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
George Maior / FOTO: InquamPhotos/Octav Ganea

Întrebat ce relaţie a avut cu Gabriel Oprea în perioada alegerilor prezidenţiale din 2009, Maior a spus că a fost şi este prieten cu acesta.

„L-am cunoscut de multă vreme pe domnul Gabriel Oprea, era o relaţie de prietenie cu domnia sa, încă din perioada în care şi eu am fost membru al acestui Parlament. De când am activat împreună în diverse guverne, înainte de a avea calitatea de director (al SRI – n.r.), inclusiv în Guvernul Năstase, deci anii 2001-2002. Aş putea spune că a fost şi este o relaţie de prietenie”, a răspuns ambasadorul României în SUA.

Chestionat în continuare cum ar caracteriza relaţia sa cu Vasile Dîncu, George Maior a spus că este ”o relaţie de veche prietenie”.

În ceea ce priveşte relaţia pe care o are cu Dan Andronic, fostul director SRI a spus că „în timp a fost şi o relaţie de prietenie”.

Referitor la procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ambasadorul a susţinut că a fost „o relaţie strict profesională desfăşurată în conformitate cu atribuţiile fiecarei instituţii” pe care o reprezentau.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/maior-am-fost-si-sunt-prieten-cu-oprea-si-dincu-cu-kovesi-am-avut-o-relatie-strict-profesionala-741301


Analyse


2025-12-04 07:53:04

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.