Traian Andronachi, după ampla acțiune desfășurată de polițiști pe 24 ianuarie: Scopul nostru este prevenția. Mai bine să intervenim înainte și să dăm dovadă că sîntem un județ sigur, decît să luăm măsuri după ce se întîmplă – Radio TOP Suceava 104FM

Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, că ”pentru toți locuitorii, siguranța este cea care primează”. A mai spus acesta, subliniind importanța planului de măsuri adoptat încă de anul trecut, la nivelul Colegiului Prefectural: ”Ne dorim să avem un județ sigur și punem amprentă pe tot ceea ce înseamnă siguranța locuitorilor, începînd de la siguranța elevilor, a copiilor care merg în școli, la siguranța rutieră”.

Declarațiile prefectului vin în contextul unei ample acțiuni desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava în seara zilei de 24 ianuarie, la nivel județean, cu efective sporite, avînd ca obiective principale siguranța rutieră și siguranța în mediul stradal. Au fost pe teren aproximativ 300 de polițiști și de jandarmi.

Prefectul a precizat că aceste măsuri vor continua și că, potrivit comunicatului transmis de Inspectoratul Județean de Poliție, ”lucrurile merg înspre bine”. A declarat Traian Andronachi: ”Perfecțiune nu există, însă noi ne dorim cu fiecare zi care trece, cu fiecare activitate pe care o facem, să fim cît mai mult în sprijinul cetățenilor, pentru a crește standardul de siguranță și pentru a răspunde sau pentru a încerca a răspundem în fața solicitărilor pe care le au locuitorii județului”.

Totodată, domnul Andronachi a arătat că aceste acțiuni reprezintă o activitate normală a instituțiilor statului. A punctat prefectul de Suceava: ”Vorbim despre lucruri normale, nu vorbim despre lucruri care sînt de sfera extraordinarului și de aceea nu pot să fac altceva decît să le mulțumesc tuturor colegilor care s-au implicat din toate structurile”.

Întrebat dacă evenimentul tragic petrecut recent în județul Timiș, unde un copil a fost ucis de alți copii, a determinat măsuri suplimentare în școlile din județul Suceava, prefectul a precizat că acțiunile de prevenție nu sînt o reacție de moment. A subliniat Traian Andronachi, la Radio Top: ”Încă de anul trecut, cu fiecare ocazie, cu fiecare ședință de colegiu prefectural pe care o avem, noi adoptăm și încercăm să ținem pasul cu vremurile pe care le trăim. Nu este vorba doar de acum, ca urmare a ceea ce s-a întîmplat în cazul de la Timișoara”.

Acesta a amintit că și în județul Suceava au existat incidente izolate, iar structurile statului au intervenit prompt. A explicat prefectul: ”Structurile statului au reacționat ferm și de îndată. Pentru că scopul nostru este prevenția. Adică, este mult mai bine să intervenim înainte și să dăm dovadă că sîntem un județ sigur, decît să luăm măsuri după ce se întîmplă”.

În final, prefectul a evidențiat colaborarea interinstituțională din județ: ”Prin colaborarea, cred eu foarte bună, care există la nivel interinstituțional în județul Suceava, deocamdată ne apropiem de o linie cît de sigură se poate”.

 

Source URL: https://www.radiotop.ro/actualitate/traian-andronachi-dupa-ampla-actiune-desfasurata-de-politisti-pe-24-ianuarie-scopul-nostru-este-preventia-mai-bine-sa-intervenim-inainte-si-sa-dam-dovada-ca-sintem-un-judet-sigur-decit-sa-luam-mas.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.