Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a anunţat, sâmbătă după-amiază, într-o conferinţă de presă la Guvern, că, la solicitarea premierului Sorin Grindeanu, duminică va avea o listă clară a actelor normative care nu pot fi întârziate, iar luni va avea loc o şedinţă pregătitoare de Guvern.

“La solicitarea premierului, am lucrat cu aparatul din subordinea Guvernului şi mâine voi avea lista clară a actelor normative care trebuie adoptate fără întârziere – legate de fonduri europene şi diverse acte care nu pot fi întârziate până se lămureşte situaţia. Luni va fi o şedinţă pregătitoare ca să vedem partea de avizare”, a afirmat Ponta.
El a spus că unii miniştri şi-au delegat atribuţiile, iar alţii, precum ministrul de Interne, Carmen Dan, şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu şi-au delegat atribuţiile şi lucrează.
„Nu cred şi nu am văzut niciun act iresponsabil din partea cuiva care a închis ministerul şi a plecat acasă. Toate ministerele, pentru lucruri importante, funcţionează”, a declarat el.
Ponta a mai spus că va prezenta acestă situaţie premierului, astfel încât să nu se piardă bani, până la rezolvarea situaţiei din Guvern.
“Trebuie să păstrăm barca pe apă”, a adăugat fostul premier.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ponta-duminica-voi-avea-o-lista-cu-actele-normative-urgente-luni-sedinta-pregatitoare-de-guvern-744796
