Moartea lui Alin Mario Berinde: priveghi, escortă moto și reacții dure la adresa sistemului – Tion

Vă amintim că Mario Alin Berinde, un elev în vârstă de 15 ani, dispărut de acasă de două zile, a fost găsit mort şi îngropat în spatele casei unui coleg de şcoală. Criminalii erau colegi de şcoală cu victima.

În urma acestui incident dramatic, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș a declanșat o serie de acțiuni de urgență pentru a sprijini familia îndoliată, dar și pentru a preveni apariția unor situații similare.

O petiție inițiată la nivel național de timișoreanca Lavinia Bichler readuce în atenția publică una dintre cele mai delicate probleme ale societății românești: răspunderea penală în cazul infracțiunilor grave comise de minori. Detalii, AICI.

Potrivit informațiilor postate de familie în mediul online, priveghiul are loc vineri, 23 ianuarie 2026, la capela din Cenei, iar slujba de înmormântare este programată sâmbătă, 24 ianuarie, la ora 13, la cimitirul din localitate.

„Cu durere în suflet, vă anunțăm că priveghiul va avea loc vineri, 23.01.2026, la capela din Cenei, iar slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 24.01.2026, la ora 13:00, la cimitirul din Cenei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis familia îndoliată.

Escortă de motocicliști pentru ultimul drum

La funeralii va fi prezentă și o escortă de motociclete, organizată de Asociația Moto Hells Angels. Președintele organizației, Sorin Stanca, a declarat că membrii asociației au fost contactați de familia băiatului și vor fi alături de aceasta în ziua înmormântării.

„Un destin frânt brutal și mult prea repede. Am fost contactați de familia băiatului și vom fi prezenți sâmbătă cu o escortă de motociclete pentru ultimul lui drum pământesc”, a transmis Sorin Stanca pe pagina sa de Facebook.

Motocicliștii se vor aduna sâmbătă, la ora 12:00, la benzinăria ESO din Săcălaz, urmând să pornească spre Cenei la ora 12:15.

Reacție dură din partea lui Dan Negru

Cazul a stârnit un val de reacții la nivel național, printre care și cea a realizatorului TV Dan Negru, care a transmis un mesaj critic la adresa sistemului legislativ și educațional din România.

Acesta a amintit că localitatea Cenei este satul bunicilor săi și a subliniat contrastul dintre liniștea specifică Banatului și tragedia care a zguduit comunitatea.

„Minorul de 13 ani care a ucis este liber, iar școala nu poate să-i interzică să se întoarcă în clasă. Sistemul de la noi vede un copil-problemă ca pe o ‘victimă’ care are nevoie de psiholog”, a transmis Dan Negru, comparând situația din România cu legislația din alte state, unde responsabilitatea penală este stabilită mult mai devreme.

Realizatorul TV a făcut referire și la un caz celebru din Statele Unite, petrecut în 1999, în Florida, unde un minor de 13 ani a fost condamnat inițial la închisoare pe viață pentru o crimă similară.

În mesajul său, Dan Negru a criticat și presiunile exercitate asupra cadrelor didactice, susținând că profesorii ajung „prizonierii elevilor și ai părinților”, iar lipsa sancțiunilor reale conduce la degradarea sistemului educațional.

6Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *


inca
1000
caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  • Cimisoarasays:

    Fix nea Negru e in masura sa vorbeasca care are numai postari rusofile de cand e pe net…nu exista lege pentru copii de 13 ani care fac crime pentru ca se intampla foarte rar spre deosebire de sua unde copii au access la armele parintilor 😉

  • asdsays:

    dan negru oriucum are pareri despre orice.. proaste dar le are

  • Source URL: https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/moartea-lui-alin-mario-berinde-priveghi-escorta-moto-si-reactii-dure-la-adresa-sistemului-2214397/


    Analyse


    Post not analysed yet. Do the magic.