VIDEO și FOTO! De ce Nicușor Dan a fost primit cu urale de elevii de la Colegiul Unirea și cu huiduieli în Piața Unirii? – Monitorul de Vrancea

Ediția: Luni 26 Ianuarie 2026 Nr. 7052
Ediția: Luni 26 Ianuarie 2026 Nr. 7052

VIDEO și FOTO! De ce Nicușor Dan a fost primit cu urale de elevii de la Colegiul Unirea și cu huiduieli în Piața Unirii?

Subiectul vizitei lui Nicușor Dan, președintele României, la Focșani, a fost dezbătut pe toate părțile, discursurile au fost rostite și ascultate, ceremoniile văzute, covorul roșu, pe care n-a călcat, a fost strâns. Cu ce rămânem, însă?

Eu am rămas cu întrebarea / constatarea unuia dintre copiii din dotare: „De ce arată Nicușor Dan așa bătrân? Arăta mai tânăr anul trecut”. Probabil pentru că, i-am răspuns eu, în cele vreo 8 luni de când e președinte, a îmbătrânit cât alții în 8 ani.

După o noapte petrecută în Focșani, Nicușor Dan a mers la Romans, unde a fost primit „cu produse proaspete, tradiționale”, a făcut poze, o fi băut vreo cafea, apoi a venit la Colegiul Unirea, care a împlinit 160 de ani de la înființare.

Elevii de la Colegiul Național Unirea din Focșani l-au așteptat pe șeful statului cu întrebări grele, despre ei și despre viitorul țării, l-au primit cu aplauze și urale. Elevii de la Unirea l-au întrebat pe Nicușor Dan despre excelență, despre matematică, despre universități și cultură, despre succes și rămânerea în țară, iar el a răspuns, le-a vorbit despre adevăr, despre valoarea științei și a cunoașterii, despre respectul pentru acestea, despre dreptate și despre competențe.

Elevii care vor să intre la Colegiul Unirea învață foarte mult. Odată intrați, își propun și realizează multe, sunt competitivi, participă la olimpiade, iau premii, merg la facultăți bune, drumul lor înseamnă performanță. Bine, este clar că asta e valabil pentru foarte mulți alți elevi, de la alte colegii și licee din județ. Vorbesc despre Unirea acum, pentru că acolo au avut loc evenimentele.

La Colegiul Unirea, pe scenă au urcat, în prezența președintelui, olimpici internaționali, așa cum a fost și Nicușor Dan. Trebuie înțeles ceva: performanțele la un asemenea nivel nu sunt obținute decât prin foarte multă muncă, dedicare, pasiune din partea elevilor și a profesorilor.

De ce l-au primit cu urale elevii de la Unirea pe Nicușor Dan? Pentru că îl consideră unul de-al lor, cred eu; pentru că văd în el, ceea ce și ei ar putea deveni; pentru că victoria lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale a arătat unei întregi generații că sus de tot poate ajunge și un tocilar, un fost pletos care își petrecea verile la Vama Veche. Rockerii cu tricouri negre de la Unirea ridică ochii din chitare și își scot căștile în care ascultă Nailbomb, Soilent Green sau Cattle Decapitation, se uită la Nicușor Dan și văd fantoma unui viitor ce, totuși, poate fi.

„Continuați să credeți în țara asta, are un mare viitor”, le-a spus președintele României, elevilor. În anii ‘90, a spus el, părea că un patron de butic este mai valabil social decât un inginer, dar economia de astăzi dovedește că nu e așa, că este nevoie de competențe. În societățile care valorizează dreptatea și cunoașterea se trăiește mai bine, consideră Nicușor Dan.

Este însă România acolo? Probabil că mulți dintre cei care l-au huiduit și fluierat în Piața Unirii consideră că nu.

Aș vrea să mai stăm însă puțin la Colegiul Unirea. Iată ce a scris președintele țării pe pagina de Facebook:

„La împlinirea a 160 de ani de la înființare,

am acordat Colegiului Național “Unirea” din Focşani Ordinul “Meritul pentru Învǎțǎmânt” în grad de Comandor, în semn de apreciere pentru tradiția sa educațională și pentru rolul esențial pe care generații de profesori l-au avut în formarea intelectuală și civică a elevilor și în viața comunității.

A fost pentru mine un moment de bucurie și de emoție, care m-a dus cu gândul la propria mea formare ca elev și la importanța școlilor care creează nu doar performanță, ci și caractere.

I-am felicitat pe elevi pentru rezultatele excepționale obținute la olimpiadele internaționale de geografie, roboticǎ, inteligențǎ artificialǎ şi alte discipline,

dar mai ales pentru faptul că aleg să se formeze în jurul unor valori autentice, într-o societate în care există, uneori, o confuzie de valori.

A crede în adevăr, în știință și în cunoaștere nu este o luptă ușoară, dar este una esențială.

Le-am spus elevilor că, astăzi, a fi neconformist înseamnă să ai curajul să afirmi valori care pot părea desuete, dar pe care s-a construit această societate.

Am mulțumit profesorilor, care nu au fost întotdeauna tratați așa cum ar fi meritat, dar care au reușit, dintr-o poziție adesea ingrată, să țină această societate în echilibru.

Trăim într-o lume complexă, cu multe oportunități. Îndemnul meu pentru elevi este să continue să creadă în România. Sunt convins că această țară are un mare viitor, care va deveni tot mai evident”.

Înainte de a pleca spre Piața Unirii, Nicușor Dan a semnat în cartea de Onoare a Colegiului Unirea, a primit o medalie de la directorul Cornel Noană și „o plachetă în semn de recunoștință și prețuire pentru implicarea constantă în sprijinirea tinerilor și încurajarea performanței în educație”, de la primarul Cristi Misăilă, a stat de vorbă cu ziariștii și a trecut pe la competiția de robotică – Focșani Tech Challenge – care se desfășura în sala de sport a Colegiului Unirea. Echipele AICitizens, de la Colegiul Cuza, și BrickBot, de la Unirea, au jucat un meci demonstrativ în deschidere, în prezența președintelui României.

Ulterior, Nicușor Dan a ajuns la Borna de Hotar de lângă Biserica Sfântul Ioan din Piața Unirii, alături de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, primarul Cristi Misăilă, viceprimarul Traian Negulescu.

Despre ce s-a întâmplat în Piața Unirii îi dau legătura colegului GEORGE NOAPTEȘ să vă relateze:

Președintele României, Nicușor Dan, a participat, sâmbătă, la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Manifestările au avut loc în Piața Unirii în prezența unui număr mare de vrânceni, mulți dintre aceștia fiind elevi ai colegiilor și liceelor din Focșani.

Printre invitații care au participat la manifestările de la Focșani s-au aflat Mihai Coteț, vicepreședintele Senatului, Radu Daniel Miruță, viceprim-ministru și ministrul Apărării Naționale, generalul Gheorghiță Vlad – șeful Statului Major al Apărării, Gabriel Ștețco, secretar de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Viorel Posa – secretar de stat în Ministerul Energiei.

La manifestări au mai fost prezenți primari ai localităților vrâncene, deputați și senatori, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, consilieri județeni și locali, șefi ai instituțiilor deconcentrate, dar și invitați din alte județe, printre care primarul Buzăului, Constantin Toma.

Președintele României a mers împreună cu generalul Gheorghiță Vlad în fața dispozitivului militar, care i-a acordat onorul. De reținut că în timpul ceremoniei, un grup de persoane, catalogat de mulți ca fiind aduși de AUR, au huiduit pe toată durata manifestărilor, inclusiv la intonarea imnului de stat al României.

Prima vizită a unui președinte al României care trece Milcovul pe autostradă!

Primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a declarat că în cei 167 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor, România s-a schimbat fundamental, iar o nouă generație de unioniști a reușit, în 1918, să ducă la bun sfârșit un nou proiect de țară – Unirea de la Alba Iulia. „De la acel moment, România a trecut prin grele încercări! A trecut peste războaie, peste tirania de după Cortina de Fier, până când, o nouă generație a gândit un alt proiect de țară, o Românie liberă și democratică. Au urmat pași importanți, România a intrat în NATO, în Uniunea Europeană și, anul trecut, în Spațiul Schengen.

La Focșani se înregistrează încă un moment care va rămâne în istorie! Este prima vizită a unui Președinte al României care trece Milcovul pe autostradă! Autostrada Moldovei care leagă Iași-ul de București a fost visul de decenii a milioane de români, rostit chiar și aici la Focșani, de pe această esplanadă, cu ocazia altor momente de aniversare a Unirii Principatelor Române”, a precizat edilul focșănean.

Cristi Misăilă i-a propus șefului statului, în calitate de primar al Orașului Unirii, un nou proiect de țară.

În actualul context geopolitic aveți oportunitatea istorică de a aduce la aceeași masă toate partidele politice, reprezentanții societății civile, reprezentanții tuturor structurilor importante din Statul Român pentru a contura proiectul România 2050.

Un proiect de țară în care putem include interesele noastre comune: integrarea europeană și revenirea pe căi democratice a Republicii Moldova la țara mamă, dar și stabilirea unor proiecte strategice de viitor în educație, sănătate, economie și apărare, în așa fel încât viitorul să ne găsească împreună, mai puternici! La Focșani, în Piața Unirii se află și frați ai noștri din Republica Moldova! Alături de noi se află primarul municipiului Bălți, cu care suntem înfrățiți!

Iată că, la nivelul autorităților publice locale, dezvoltăm proiecte comune cu Republica Moldova, drept pentru care, domnule Președinte, vă propun ca într-un moment simbolic, fie la 1 Decembrie 2026 sau, de ce nu, la 24 Ianuarie 2027, să veniți la Focșani, alături de Președintele Moldovei, Excelența Sa, doamna Maia Sandu și, împreună, să ne asumăm proiectul de țară România 2050 – un pact care să ateste acordul tuturor forțelor politice de pe cele două maluri ale Prutului! Așa cum înaintașii noștri au ales unitatea, și noi suntem chemați să alegem responsabilitatea față de viitorul comun al tuturor românilor. Un viitor pe care trebuie să îl construim în jurul principiilor de solidaritate, dialog și cooperare.

Ca primar al Municipiului Focșani, cred cu tărie că spiritul Unirii trebuie să se regăsească în fiecare decizie luată, în fiecare proiect care aduce oamenii mai aproape, în fiecare inițiativă care construiește un viitor mai bun pentru toți copiii. Sunt bucuros să văd că la Focșani, tinerii noștri trăiesc istoria și, an de an, participă în număr mare la ceremoniile prilejuite de Unirea Principatelor Române”, a afirmat primarul municipiului Focșani.

Cristi Misăilă i-a salutat și pe elevii colegiilor și liceelor din Focșani. „Haideți să fim demni de sacrificiile înaintașilor și să construim, împreună, o Românie deschisă către viitor, având în suflet convingerea că doar «Unirea face puterea!». Așa să ne ajute Dumnezeu! La mulți ani, Focșani! La mulți ani, România!“, a încheiat primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă.

Huiduieli marca AUR și răspunsul președintelui României

Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române au fost umbrite de acțiunile destabilizatoare ale AUR care, încă o dată, a arătat că nu respectă România, sărbătorile statului român și mai ales pe români. Mai exact, la comanda AUR, câteva zeci de agitatori, cel mai probabil plătiți, au huiduit întreaga manifestare. Lipsa de educație și de bun simț a fost vizibilă mai mult ca oricând, în momentul în care huiduielile au fost și mai puternice în momentul în care era intonat imnul național al României dar și când se acorda onorul militar.

Acest lucru l-a determinat pe șeful statului să declare că trăim niște momente complicate, dar o sărbătoare a statului cum este 24 Ianuarie este un moment de reflecție, de bucurie și de mândrie că niște oameni au fost în stare să scrie istorie în partea asta de pământ.

Trăim nişte momente complicate, dar într-o zi de sărbătoare haideţi să ne bucurăm puţin. Cum sărbătorile religioase sunt momente în care fiecare dintre noi trebuie să reflecteze şi să se bucure de minunea, de miracolul, de a exista pe pământul ăsta, aşa o sărbătoare, cum este 24 Ianuarie, este un moment de reflecţie, de bucurie şi de mândrie că nişte oameni au fost în stare să scrie istorie în partea asta de pământ”, a afirmat Nicuşor Dan.

Preşedintele României a reamintit că, în urmă cu 167 de ani, pe 24 Ianuarie,

o clasă politică – aşa cum era ea la momentul acela -, a reuşit, în condiţii cumva similare cu cele pe care le trăim aici, a reuşit să facă istorie. Asta ne duce cu gândul şi la întrebarea ce este patriotismul. Pentru că patriotism înseamnă să fii mândru de ce eşti tu, dar patriotism înseamnă nu să te baţi cu pumnul în piept şi să spui că eşti buricul pământului, ci înseamnă să acţionezi pentru ca potenţialul pe care comunitatea ta îl are, acel potenţial să fie realizat. Patriotism mai înseamnă asumare, să ştii ce eşti tu cu bune şi rele şi să reuşeşti să corectezi în loc să dai vina tot timpul pe celălalt”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.

Şeful statului le-a cerut celor care huiduiau să fie atenți la oamenii în care își pun speranțele adăugând că au o responsabilitate pentru copiii lor. „La mulţi ani, dragi focşăneni care huiduiţi autorităţile publice. Este un drept pe care l-aţi câştigat, este un drept pentru care nişte oameni au murit pentru ca orice cetăţean să aibă dreptul să huiduie o autoritate publică. Însă acest drept vine şi cu o responsabilitate. Şi responsabilitatea este: uitaţi-vă la cine sunt oamenii în care vă puneţi speranţele. Nu gândiţi numai pasul unu, gândiţi şi pasul doi. Aveţi o responsabilitate pentru voi, pentru copiii voştri, pentru România întreagă”, a încheiat președintele Nicușor Dan.

Cădem pradă dezbinării și batjocorim jertfa înaintașilor

Lipsa de respect față de ceremonia dedicată Unirii Principatelor Române l-au determinat pe președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, să facă apel la unitate. „Nemulțumirea face parte din ceea ce suntem ca oameni, dar și responsabilitatea face parte din fiecare dintre noi . Pentru strămoșii noștri Unirea a fost un ideal pentru care s-au jertfit vieți, familii, destine. Avem responsabilitatea de a rămâne uniți. Niciodată acest popor, de-a lungul secolelor, nu a reușit nimic decât atunci când a fost unit. Nici noi, cei de astăzi, nu vom reuși să menținem unitatea statală, suveranitatea, integritatea și mai ales apartenența la neam dacă suntem dezbinați. Dacă suntem nemulțumiți, o spunem frumos, civilizat și cu soluții și alternative. Cădem pradă dezbinării și nu facem altceva decât să batjocorim toată jertfa, memoria și moștenirea lăsată de înaintașii noștri. Vă invit la calm, la construcție și mai ales la unitate. La mulți ani”, a transmis președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.

Întâlnire cu un profesor remarcabil

Înainte să plece spre Iași, acolo unde aveau loc alte manifestări dedicate Unirii Principatelor, Nicușor Dan s-a întâlnit, alături de primarul Cristi Misăilă, cu profesorul Teodor Mihai, Cetățean de Onoare al Municipiului Focșani, care a predat la Colegiul Național “Al. I. Cuza” din Focșani. Profesorul a prezentat demonstrația propusă pentru problema de la Olimpiada Internațională de Matematică din 1988 organizată în Australia, la care a participat Nicușor Dan, demonstrație care a fost aprobată și apoi publicată pe 7 ianuarie 2026 în The On-line Encyclopedia of Integer Sequences (OEIS).

Mulțumesc, GEORGE – preiau legătura înapoi în studio

Posibil că mulți dintre cei care huiduiau erau „tocmiți” de AUR. Cred însă că mulți alții erau cetățeni care nu se regăsesc în ceea ce reprezintă președintele Nicușor Dan. Sunt acei oameni care nu-și ridică ochii din ecranele unde răsună, fie de la diverse televiziuni, fie de la diverse rețele antisociale, cuvinte grele la adresa lui Nicușor Dan, a lui Ilie Bolojan, a partidelor de la putere. Merită politicienii criticați? Absolut! Merită huiduiți? De ce nu?

Dar s-o faci în timpul intonării Imnului Național, tu având la gât fular tricolor și fluturând steagul? În timp ce defilează militarii? E o fractură logică; însă logica nu ține de foame, nu plătește facturile, nu îmbracă pentru școală copiii.

Cred că mulți dintre cei care au huiduit și fluierat în Piața Unirii, apoi au așteptat pe lângă garduri ca să mai fluiere și să mai huiduie și când a ieșit președintele din Palatul Administrativ, cred așadar că mulți dintre ei îi chinuiau, atunci când treceau pe la școală, pe cei care învățau bine, râdeau de ei, le furau pâinea cu unt și gem, le rupeau foile din caiete, îi înjurau când nu voiau să chiulească astfel încât să găsească profii clasa goală, îi considerau niște ciudați cărora le puneau piedică și le promiteau că-i așteaptă după ore să-i cotonogească. Problema e că unul dintre cei care au învățat cel mai bine a ieșit președinte, nu bătăușul care le-a promis că vor răsturna băncile și vor da foc manualelor. Iar în toată această figură de stil, unde țara e școala, și invers, am format baricade în spatele cărora ne ascundem visând ghilotine.

Dar nu vreau să termin așa. Vreau să termin cu visul frumos al unei seri de iarnă, în care vocile magnifice din Corul Madrigal au răsunat, pe 24 Ianuarie, în sala de festivități a Colegiului Unirea. Am răspuns invitației doamnei profesoare Ana-Maria Rusu, mă așteptam să fie minunat, dar așteptările mi-au fost depășite. Mulțumesc, doamna profesoară, și felicitări! A, și să nu uit de minunații copii din corurile Cantus Mundi Romania ,,CN Unirea” și „Unirea Junior”, dirijor Ana-Maria Rusu, și ,,Pastia”, dirijor Ionuț Drilia.

Ziua de 24 Ianuarie a fost pentru mine una în care am privit cu bucurie și îngrijorare un președinte sociabil cu tinerii care l-au înconjurat în Piața Unirii, care s-a pozat cu oricine a dorit, inclusiv cu mine; un președinte care a făcut pauze lungi și dese în răspunsurile către elevii de la Unirea, încercând parcă să găsească vorbele cele mai potrivite, dar care a avut discursul, tonalitatea și emoția (aproape) perfecte în Piața Unirii; un președinte cu ochi care privesc parcă în altă dimensiune, dar ferm și dornic să schimbe în bine o țară și un popor.

Nu știu dacă va reuși, în țara lui Caragiale.

P. S. Pozele sunt și de la mine, și de pe Facebook de la Nicușor Dan, Consiliul Județean, Primăria Focșani, Corul Madrigal și, nu mai știu, dacă vă regăsiți printre autorii pozelor, dați-mi un semn și vă menționez. Mulțumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Despre noi

Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.

Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.

Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.

Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!

Alegerile editorului

Încă un bloc din Adjud a fost reabilitat termic

Primarul municipiului Adjud, George Nica, a anunțat că a…

Amenzi aplicate de inspectorii ITM Vrancea, în domeniul HoReCa

Comunicat de presă Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea:

În conformitate…

Conferințe despre CULTURĂ și alți DAIMONI, pe 30 ianuarie, la Biblioteca Județeană

Facebook Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea:

Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”…

Articole populare

Categorii populare

© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea

Developed by Neo Vision

Source URL: https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/01/26/foto-de-ce-nicusor-dan-a-fost-primit-cu-urale-de-elevii-de-la-colegiul-unirea-si-cu-huiduieli-in-piata-unirii/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.