Ponta: Celor din PSD le e mai teamă de Dragnea decât de DNA

Victor Ponta a declarat că persoanelor din conducerea actuală a PSD le este mai teamă de Liviu Dragnea decât de DNA, scrie Agerpres. În plus, el a spus că partidul riscă să ajungă istorie și să mai obțină rezultate de 9%.

ponta dragnea agerpres
Foto: Agerpres

„Eu n-am văzut în PSD și știți că se spunea ‘Năstase e dictator’, ‘Iliescu — nu mișcă nimeni’, eu n-am văzut până acum în PSD asemenea teamă (…) Eu cred că, acum, celor din conducerea PSD le e mai teamă de Liviu Dragnea decât de DNA, (…) că îi scoate din funcții, nu reușesc să găsesc o explicație (…) E o situație cu care eu nu m-am mai întâlnit, că n-am prins vremurile. Din câte mi-au spus părinții mei nici în anii ’70 — ’80 nu era așa cu… probabil că în anii ’50 era (…) groaza”, a declarat Ponta, la TVR 1.

Ponta a precizat că lui nu îi este teamă. “Mie nu mi-e teamă. Dovadă că ieri am fost la grupul parlamentar. Erau 100 de colegi, m-au ascultat foarte frumos, civilizat, le-am spus punctul meu de vedere civilizat, nu cu ceartă”, a spus Ponta.

Întrebat dacă va avea pentru istorie vreun efect faptul că premierul Sorin Grindeanu nu se supune PSD, Ponta a răspuns că e vorba de un impact “uriaș”.

„Eu sunt convins, că altfel nu intram în acest proiect (…), eu sunt convins că ceea ce face domnul Grindeanu va avea un efect extraordinar și că, la un moment dat, PSD-ul ori se va moderniza, va înțelege că s-a întors în trecut în ultima perioadă, ori, dacă nu, va avea soarta nu știu, a PASOK-ului din Grecia sau a Partidului Socialist francez, care acum cinci ani a luat 50 și ceva la sută și acum a luat 9 la sută”, a mai spus el.

 

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ponta-celor-din-psd-le-e-mai-teama-de-dragnea-decat-de-dna-745892


Analyse


2025-03-21 15:23:38

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 1.5)

Subject: Ponta critica PSD si Dragnea

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • PSD: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 5)
  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • DNA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Sorin Grindeanu: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • PASOK: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Partidul Socialist francez: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Current Events

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Victor Ponta critica conducerea PSD, afirmand ca membrii partidului se tem mai mult de Liviu Dragnea decat de DNA, si avertizeaza ca PSD risca sa devina istorie daca nu se modernizeaza.

Summary: Victor Ponta a declarat ca membrii conducerii PSD se tem mai mult de Liviu Dragnea decat de DNA, sugerand ca partidul risca sa devina irelevant daca nu se modernizeaza. El a mentionat ca premierul Sorin Grindeanu are un impact semnificativ asupra situatiei actuale si a comparat potentialul declin al PSD cu cel al PASOK-ului din Grecia si al Partidului Socialist francez.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.