TIMIȘOARA. Este revoltă lângă Timișoara. la Sânmihaiu Român, după ce localnicii au aflat că ucigașul de 13 ani al lui Mario Berinde a fost mutat la ei în comună.
Oamenii se tem că, liber fiind, acesta le-ar putea face rău copiilor lor și spun că nu vor ca acesta să meargă la aceeași școală cu elevii din localitate.
Duminică dimineață, la Primăria din Sânmihaiu Român s-au adunat mai multi săteni furioși.
Video: Paula Oneț
“În cursul dimineții, am fost sunat de oameni că s-au adunat înfațăprimăriei, s-a aflat că autorul crimei e la noi încomună. Părinților le e fricăsă–șitrimită copiii la școalăcă autorul ar puteafiînaceeașiclasasauînaceeașișcoală.
N-a fost o ședința a consilierilor locali, ci o adunare ad-hoc înfața primăriei, s-a discutat despre luarea unor posibilemăsuri. Nu știmîncăîn ce situație poate face primăria ceva. Mâine, în jur de ora 10.00, oamenii vor fi la primăriesădiscutăm ce se poate face“, spune Adrian Jebelean, consilier local SânmihaiuRomân.
Băiatul de 13 ani s-ar afla în casa bunicilor din Sânmihaiu Român.
”E obosit, e trist. O să regrete. Nu numai el a fost vinovat, Legea să scoată dreptatea”, a spus bunicul copilului criminal.
Întreaga situație va fi discutată în prima ședință de Consiliu Local care este programată joi, însă autoritățile nu pot împiedica familia să se mute în Sânmihaiu Român.
Edilul le-a transmis oamenilor nervoșică nu existăinformații clare căbăiatul criminal este înlocuință și a făcut apel la calm. Localnicii au reacționat cu huiduieli șiînjurături.
Scandalul continuă lângă Timișoara, la Sânmihaiu Român. Oamenii nu vor să plece de la casa bunicilor ucigașului lui Mario. Primarul anunță ședință de Consiliu Local
UPDATE: Criminalul lui Mario a fost scos din casa bunicilor săi din Sânmihaiu Român. Oamenii, îndemnați să renunțe la revoltă și să plece
În jurul orei 19.00, a fost luat de forțele de intervenție din casa bunicilor săi din Sânmihaiu Român ucigașul de 13 ani al lui Mario, împreună cu mama lui.
Forțele de ordine le-au transmis oamenilor săseîntoarcăliniștițilacasele lor. Maimult, primarul a luat doi localnici dinmulțime pentru ca împreunăsă intreîncasa bunicilor băiatului să se asigure că nu este copilul acolo, iar aceștia au pătruns pe rând în toate încăperile. Apoi au transmis sătenilorcăîntr–adevăr criminalul nu e acolo.
Cel maiprobabil, băiatul a ajunsîntr-un centru aparținândDirecției pentru Protecția Copilului Timiș.
Vom reveni cu amanunte.
***
Va reamintim, ceilalți doi băieți de 15 ani care au participat la uciderea lui Mario Berinde se află în arest preventiv.
O petiție a fost inițiată de societatea civilă prin care oamenii cer autorităților să schimbe legea, iar minorii care comit cu discernământ fapte de o violență extremă să răspundă penal. Ea poate fi semnată AICI.
Mario a fost înmormântat sambata la Cenei într-un sicriu alb, iar colegii de școală l-au purtat spre locul de veci. Copiii au lansat în văzduh mai multe baloane albe în memoria colegului lor ucis de prieteni.
CITEȘTE ȘI: După ce criminalul de 13 ani a fost depistat pozitiv la droguri, DIICOT Timișoara a deschis dosar penal. Ce vor să afle anchetatorii
CITEȘTE ȘI:Azi trebuie să facem ceva! Unchiul lui Mario despre schimbarea legii pentru ca și minorii sub 14 ani să răspundă penal pentru violență extremă
***
Maimultegăsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacăați fost martorii unui eveniment sauai unei situațiineobișnuitecare ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la[email protected], pe FBsau pe contul nostru deInstagram!
Source URL: https://www.opiniatimisoarei.ro/nu-vrem-un-criminal-intre-copiii-nostri-la-scoala-oamenii-dintr-o-comuna-de-langa-timisoara-se-revolta-dupa-ce-au-aflat-ca-ucigasul-de-13-ani-al-lui-mario-berinde-a-fost-mutat-la-ei-in-sat/25/01/2026

