Gheorghe Șoldan, de Ziua Unirii Principatelor: Trăim într-o societate obosită, nervoasă, în care ura și fake-news-ul circulă mai repede decît adevărul – Radio TOP Suceava 104FM

În discursul ținut, astăzi, în centrul Sucevei, la evenimentul dedicat aniversării a 167 de ani de la Unirea Principatelor, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a vorbit despre dezbinarea existentă în societate.

A spus domnul Șoldan: ”Astăzi, 24 ianuarie 2026, elogiem din nou Unirea, dar, paradoxal, constatăm cu toții că sîntem parcă mai dezbinați ca niciodată. Trăim într-o lume tensionată, cu amenințarea unor războaie, care nu mai par atît de departe, și cu o economie apăsată. O societate obosită, nervoasă, în care ura și fake-news-ul circulă mai repede decît adevărul, iar rețelele sociale au devenit, de multe ori, locul în care vrajba este încurajată.

Stimată audiență, lecția Unirii de acum 167 de ani este mai actuală decît oricînd. Avem nevoie de lideri care să unească, nu să dezbine. De oameni care să construiască, nu să dărâme. De fapte, nu de vorbe mari.

Adevărata lecție a zilei de 24 ianuarie nu ține doar de trecut, ci de responsabilitatea prezentului. Să le arătăm generațiilor viitoare că am făcut tot ce ținea de noi ca să le fie mai bine aici, acasă, în România. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”.

Source URL: https://www.radiotop.ro/actualitate/gheorghe-soldan-de-ziua-unirii-principatelor-traim-intr-o-societate-obosita-nervoasa-in-care-ura-si-fake-news-ul-circula-mai-repede-decit-adevarul.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.