AcasăActualitateFondul Științescu lansează un nou apel de finanțare pentru proiecte educaționale în…
Fondul Științescu lansează un nou apel de finanțare pentru proiecte educaționale în Timiș, Arad și Hunedoara
Programul Științescu a deschis apelul de finanțare dedicat proiectelor educative care urmăresc să cultive pasiunea pentru știință și tehnologie în rândul elevilor din județele Timiș, Arad și Hunedoara. Inițiativa sprijină cele mai creative idei de educație STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică), menite să contribuie la formarea competențelor viitorului.În perioada 23 ianuarie – 22 februarie 2026, echipe formate din mentori pasionați pot depune proiecte pentru a beneficia de finanțare din Fondul Științescu, care are o valoare totală de 200.000 de lei. Fiecare proiect selectat poate primi o finanțare de până la 20.000 de lei.
Un element distinctiv al programului îl reprezintă componenta de mentorat. Potențialii aplicanți vor participa la cel puțin o ședință de mentorat cu echipa Fundației Comunitare Timișoara, concepută ca un mecanism de sprijin pentru transformarea ideilor în proiecte fezabile, cu șanse reale de finanțare.
„Căutăm oameni care cred în puterea educației STEAM de a schimba perspective și de a aprinde curiozitatea copiilor și tinerilor. Profesori, părinți, liceeni, studenți și specialiști sunt invitați să transforme pasiunea lor pentru știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică în proiecte vii, care ajung atât în comunități urbane, cât și rurale. Științescu susține echipele multidisciplinare care construiesc punți între educație, creativitate și viitor”, a declarat Daniela Cheșaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.
Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi realizată de un juriu independent, format din specialiști și pasionați de știință și tehnologie, reprezentanți ai sectorului nonguvernamental și privat. Evaluarea se va face pe baza criteriilor stabilite în ghidul de finanțare.
Programul Științescu funcționează printr-un mecanism unic, bazat pe implicarea comunității locale de companii și persoane care susțin financiar inițiativa prin sponsorizări și donații. Astfel, Fundația Comunitară Timișoara poate crea fonduri dedicate susținerii proiectelor propuse de oameni cu inițiativă din comunitate.
Printre proiectele eligibile se numără crearea de hub-uri educaționale sau makerspace-uri în școli, organizarea de festivaluri și caravane de știință, competiții, expoziții, tabere, vizite de studiu, proiecte de cercetare realizate de elevi, activități din domeniul ecologiei și protecției mediului, precum și inițiative de învățare colaborativă care promovează știința și tehnologia prin implicare practică.
Detalii complete despre procesul de aplicare sunt disponibile pe platforma online: https://finantare.fctm.ro/stiintescu-2026 .
Programul Științescu este implementat în cele trei județe de Fundația Comunitară Timișoara, cu sprijinul Federației Fundațiile Comunitare din România (FFCR) și al Romanian-American Foundation, și este finanțat la nivel local de Hamilton Central Europe, Fundația Bosch România, Accesa și Hella – Forvia.
La nivel național, Fondul Științescu reprezintă o mișcare de revitalizare a educației STEAM, încurajând învățarea prin experiment, activități practice și joc. Programul este implementat prin fundațiile comunitare locale în 16 județe din România.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/fondul-stiintescu-lanseaza-un-nou-apel-de-finantare-pentru-proiecte-educationale-in-timis-arad-si-hunedoara/
