Banatul autentic revine în prim-plan la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului…

AcasăCulturaBanatul autentic revine în prim-plan la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului…

Banatul autentic revine în prim-plan la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului „Lada cu Zestre”

DISTRIBUIȚI

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, anunță organizarea celei de-a XIX-a ediții a Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, un eveniment de referință dedicat promovării și valorificării culturii tradiționale timișene.
Manifestarea se va desfășura în perioada februarie – iulie 2026 și reunește comunități din întreg județul în jurul unui patrimoniu cultural autentic și viu.
Considerat cel mai amplu program artistic de recuperare, relansare și promovare a tradițiilor locale, festivalul pune în lumină bogăția spirituală a Banatului.
 „Este cel mai amplu program artistic de recuperare, relansare și promovare a culturii tradiționale timișene. Prin această competiție a comunităților, județul Timiș aduce în atenția publicului un patrimoniu cultural viu, sensibil și prețios”, a subliniat Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Festivalul invită gospodinele iscusite să își demonstreze măiestria culinară într-o competiție gastronomică dedicată autenticității, readucând în prim-plan rețete, gusturi și tradiții de comesenie transmise din generație în generație. De asemenea, scena festivalului va fi deschisă dansatorilor, soliștilor vocali și instrumentiștilor, grupurilor și ansamblurilor folclorice, tarafurilor, meșteșugarilor, colecționarilor de artă populară și recitatorilor în grai bănățean, care vor concura la categoriile „Laureați” și „Zestrea Timișului”.
Înscrierile se desfășoară până la data de 13 februarie 2026, la adresa de e-mail [email protected]. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0723 232 336, persoană de contact prof. Remus Vălungan, inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cultură Tradițională și Marketing, sau accesând site-ul oficial www.cecart.ro.
Competiția propriu-zisă va avea loc în perioada 28 februarie – 28 martie 2026 și se va desfășura într-o singură etapă, cu jurizare unică, în șapte centre zonale ce vor fi anunțate după încheierea înscrierilor și publicate pe site-ul organizatorului.
 Valoarea totală a premiilor acordate este de 20.000 de lei.
Un moment deosebit al festivalului îl constituie spectacolele susținute de Ansamblul Profesionist Banatul, alături de invitații săi, care vor aduce în fața publicului cele mai frumoase cântece și jocuri bănățene, punând în valoare expresivitatea și rafinamentul folclorului local. Accesul la toate evenimentele este liber și gratuit.
Festivalul – Concurs „Lada cu Zestre” este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș și este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, în parteneriat cu primăriile și consiliile locale din județ, confirmând angajamentul instituțiilor pentru păstrarea și promovarea identității culturale bănățene.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/banatul-autentic-revine-in-prim-plan-la-cea-de-a-xix-a-editie-a-festivalului-lada-cu-zestre/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.