FOTO/VIDEO Imagini sfâșietoare! Mario, băiatul ucis de alți trei adolescenți, condus pe ultimul drum! – Sursa de Vest

Mario Berinde, băiatul de 15 ani, ucis cu sânge rece de alți trei adolescenți este înmormântat astăzi în localitatea natală, Canei. 

Familia, prietenii și cunoscuții își iau astăzi rămas bun de la Mario. La capela din Cenei, unde a fost depus trupul băiatului sunt zeci de pesoane cu coroane, flori și baloane albe.

La înmormântare a venit și tatăl băiatului ucis, Viorel Berinde, care a fost adus de la penitenciar sub escorta forțelor de ordine pentru a-şi putea lua rămas-bun de la fiul său. Acesta a fost condamnat în urmă cu câțiva ani la închisoare, iar la finalul anului 2025 a fost trimis în judecată într-un alt dosar, în care este acuzat de furt.

În zonă patrulează mai multe mașini de poliție și jandarmerie pentru a asigura liniștea și ordinea publică.

Zeci de motocicliști din județ au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Mario, dar și tineri pe ATV-uri, acestea fiind marile pasiuni ale băiatului.

Peste o mie de oameni s-au adunat în curtea capelei, dar și pe străzile de lângă, pentru a-și lua rămas bun de la Mario.

Slujba de înmormântare la care participă doar familia și apropiații are loc în interiorul capelei, în timp ce forțele de ordine păzesc intrarea. Apoi cortegiul funerar se va îndrepta spre cimitir.

Întreaga comunitate este profund afectată de crima care a zguduit întreaga țară. Localnicii se tem să-și mai lase copiii la școală sau să circule nesupravegheați, mai ales că unul dintre suspecți, un băiat de 13 ani, nu poate fi tras la răspundere penală din cauza vârstei și se află în libertate.

Crima a avut loc în seara de 19 ianuarie, când Mario a fost invitat la domiciliul unui coleg de 13 ani, sub pretextul că acesta ar vrea să-i arate un ATV, știind pasiunea victimei pentru astfel de vehicule. Anchetatorii susțin că planul fusese pus la cale cu aproximativ o lună înainte, profitând de absența părinților.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/foto-video-imagini-sfasietoare-mario-baiatul-ucis-de-alti-trei-adolescenti-condus-pe-ultimul-drum/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.