Un incendiu puternic a izbucnit, în această după-amiază, când pompierii au fost alertați printr-un apel la 112.
Focul a izbucnit la o locuință din localitatea Fizeș, județul Caraș-Severin, punând în pericol viața celor aflați în interior.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, care au mobilizat trei autospeciale de stingere, cu 13 militari, precum și o autospecială SMURD.
Flăcările s-au manifestat violent, afectând două camere și holul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. De asemenea, terasa locuinței a ars în totalitate, pe circa 25 de metri pătrați, iar acoperișul a fost deteriorat pe o suprafață de aproximativ 16 metri pătrați.
În urma incendiului, un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind evaluat la fața locului de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean. Minorul prezenta arsuri minore la nivelul feței, însă părinții au refuzat transportul acestuia la spital.
Incendiul a fost lichidat de forțele de intervenție, care acum urmează să stabilească de la ce a pornit focul.
Source URL: https://www.sursadevest.ro/video-flacari-uriase-la-o-casa-in-urma-cu-putin-timp-un-copil-a-suferit-arsuri/
