Un martor din dosarul Cenei acuză că suspecții de crimă se drogau!
Dosarul crimei de la Cenei ia proporții îngrijorătoare. Mario Berinde, un copil de 15 ani, a fost ucis de trei copii cu vârste de 15, 15 și 13 ani. Minorul de 13 ani e încă liber, fiindcă legea prevede reținerea numai pentru făptașii de peste 14 ani. Un martor din dosar spune însă că suspecții se drogau și că de fapt aceștia au aruncat borseta lui Mario la casa sa, ca să îi însceneze crima.
Suspecții ar folosi droguri
„Borseta lui Mario s-a găsit lângă casă mea și de acolo s-a tras concluzia că eu aș fi vinovat sau să am legătură cu așa ceva. Mario a fost prietenul meu, eu nu am avut nimic de-a face cu așa ceva. Toată noaptea l-am căutat pe Mario cu unchiul lui, cu prietenii”, a spus tânărul, pentru Digi24. „Cei doi criminal știu că sunt de aici din sat, că sunt dintr-o familie mai dărăpănată, mai aiurea”, mai spune el.
Martorul mai spune că „se aude” că suspecții ar consuma droguri. El crede că e posibil ca borseta victimei să fi fost pusă intenționat în fața casei sale, pentru a arunca vina pe el. „Mă gândesc și la asta, da, dar nu știu ce să cred”, adaugă el.
Source URL: https://focustim.ro/un-martor-din-dosarul-cenei-acuza-ca-suspectii-de-crima-se-drogau/
