Buldozerele Primăriei Timișoara au lăsat baza de canotaj fără apărare! Ioan Bîndariu:…

AcasăActualitateBuldozerele Primăriei Timișoara au lăsat baza de canotaj fără apărare! Ioan Bîndariu:…

Buldozerele Primăriei Timișoara au lăsat baza de canotaj fără apărare! Ioan Bîndariu: “Demolăm, dar ce punem în loc?”

DISTRIBUIȚI

Joi, 22 ianuarie, în zorii zilei, echipele Primăriei Timișoara, însoțite de utilaje și muncitori înarmați cu cazmale și lopeți, au intervenit la Baza de canotaj „Florin Marian Enache” din Timișoara, unde au demolat gardul de protecție al unității sportive.

Motivația administrației locale, condusă de USR, este aceea că terenul aparține municipalității și, în opinia autorităților, nu ar trebui îngrădit. Decizia a stârnit însă nemulțumirea conducerii clubului.

Ioan Bîndariu, directorul Clubului Sportiv Școlar Timișoara, spune că problema majoră este lipsa unui plan clar privind ce va urma după demolare.

„Demolăm, dar ce punem în loc? Clubul rămâne complet descoperit și intră într-o situație de risc permanent, pentru că oricine poate avea acces în acest perimetru. Clubul nu are resurse financiare pentru a se proteja singur. Deocamdată suntem doar în faza de demolare. Un lucru este clar: clubul rămâne descoperit, cu toată baza materială care valorează zeci de mii de euro și pe care am obținut-o cu mare greutate pentru ca sportivii să se poată dezvolta în condiții optime”, a declarat Ioan Bîndariu.

Directorul atrage atenția și asupra stării precare a infrastructurii. Ușile hangarului sunt vechi de zeci de ani și deteriorate, iar lipsa gardului de protecție amplifică riscurile de vandalism sau furt.

„Baza sportivă se află acum într-o situație de vulnerabilitate majoră fără existența gardului”, a subliniat acesta.

Bîndariu precizează că, deși terenul este proprietatea Primăriei Timișoara, clădirea aparține Ministerului Educației și este administrată de Clubul Sportiv Bega.

„Problema reală este lipsa unei viziuni din partea administrației. Dacă se dorește redarea unei părți din teren populației pentru circulație, acest lucru trebuie făcut în paralel cu asigurarea unui cadru sigur pentru sportivi. Altfel, clubul rămâne expus unui risc permanent, fără posibilitatea de a se proteja”, a mai spus directorul.

La baza sportivă de pe malul Begăi, în zona vaporului, se pregătesc aproximativ 100 de elevi. De-a lungul anilor, aici s-au format zeci de campioni județeni, naționali, europeni, mondiali și olimpici la canotaj.

„De aici au pornit numeroși sportivi de performanță. Cel mai reprezentativ exemplu este Florin Marian Enache, campion olimpic în 2024, la Paris”, a adăugat Bîndariu.

La doar câteva zeci de minute de la începerea demolărilor, Primăria Timișoara anunța într-un comunicat de presă că va amenaja un nou teren de baschet și alei pe malul Begăi, pe un teren aflat în proprietatea Municipiului. ”Intervenția face parte din programul municipalității de recuperare a spațiilor publice și de extindere a zonelor dedicate sportului pentru toți. Amenajările au fost discutate în mai multe rânduri cu reprezentanții Clubul Sportiv Școlar Bega, începând cu primăvara anului trecut, pentru a corela intervențiile municipalității cu activitățile sportive desfășurate în zonă. Pentru realizarea noilor amenajări cu acces liber, în zona bazelor sportive aflate în administrarea Inspectoratului Școlar Timiș, prin Clubul Sportiv Școlar Bega, municipalitatea a început astăzi desființarea mai multor construcții neautorizate, precum împrejmuiri din beton și elemente metalice”, se precizează în comunicat.

În total, Clubul Sportiv Bega are aproape 800 de sportivi copii, care se pregătesc în mai multe discipline: fotbal, volei, rugby, canotaj și baschet.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/buldozerele-primariei-timisoara-au-lasat-baza-de-canotaj-fara-aparare-ioan-bindariu-demolam-dar-ce-punem-in-loc/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.