Polițiștii au mers la Liceul Economic din Râmnicu Sărat – Ce au căutat – blitz24.ro

În ziua de 20 ianuarie , ofițerii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiști din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, au desfăşurat activităţi preventive cu elevii mai multor unități de învățământ, din Râmnicu Sărat.

Gazde au fost elevii de la Școala Gimnazială „Vasile Cristoforeanu”, Liceul Economic „Elina Matei Basarab” și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”.

Activităţile au urmărit diminuarea riscului infracțional și victimal atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia, prevenirea infracțiunilor cu violență, a traficului şi consumului de droguri și prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zona unităților de învățământ preuniversitar.

Elevilor le-au fost prezentate în detaliu consecințele adoptării unui comportament de risc în mediul școlar și elemente de răspundere penală a minorilor, fiindu-le expuse situaţiile de risc prin care pot ajunge victimă/agresor și modalităţile de recunoaştere a situaţiilor de pericol, în vederea însuşirii unor măsuri de autoprotecţie.

De asemenea, au fost prezentate principalele forme ale traficului de persoane, fiind transmise recomandări pentru a nu deveni victime.

Source URL: https://blitz24.ro/stiri-locale/educatie/politistii-au-mers-la-liceul-economic-din-ramnicu-sarat-ce-au-cautat/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.