Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai au nevoie de confirmarea competențelor profesionale printr-un examen pentru a accede în avocatură sau notariat, în condițiile în care de-a lungul carierei lor au trebuit să îndeplinească o serie de criterii de un nivel dificil pentru a atinge o înaltă pregătire profesională. Concluzia aparține Plenului CSM și a fost exprimată în contextul în care o serie de parlamentari USR propun eliminarea prevederilor care permit foștilor judecători de la Înalta Curte să devină avocați și notari fără examen.

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat joi, 22 ianuarie 2026, Hotărârea Plenului CSM nr. 9 din 15 ianuarie 2026, prin care a fost avizat negativ „Proiectul de lege pentru abrogarea art. 290 din Legea 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor”(PL-x nr. 567/2025). Este vorba despre aborgarea dispozițiilor de la art. 290 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care prevăd că: „Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au funcționat cel puțin 5 ani la această instanță și care au fost eliberați din funcție din motive neimputabile, pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen sau concurs”.

Astfel, Plenul CSM explică în hotărârea adoptată cu doar două voturi în favoarea inițiativei legislative că nu se poate pune în discuție înalta competență profesională a judecătorilor ICCJ și nu este nevoie de verificarea acesteia printr-un examen de admitere în avocatură și notariat. Iar asta întrucât magistrații de la instanța supremă au dovedit deja că au o înaltă competență profesională prin criteriile dificile pe care au trebuit să le îndeplinească pentru a ajunge la Înalta Curte, respectiv o exercitarea funcției pentru cel puțin cinci ani la o curte de apel, obținerea calificativului „foarte bine” la ultimele trei evaluări, lipsa sancțiunilor disciplinare în ultimii trei ani și o vechime în magistratură de cel puțin 18 ani.

De asemena, CSM respinge și o posibilă discriminare a celorlalți judecători, de la celelalte instanțe, care trebuie să dea examen pentru a deveni avocat sau notar. În acest sens CSM amintește jurisprudența CCR, care a explicat că nu se poate vorbi despre o discriminare, având în vedere că accederea fără exemen în magistratură și notariat se face de către judecători ICCJ care au parcurs toate treptele în cariera lor profesională, aflându-se deci într-o situaţie diferită faţă de ceilalţi judecători de la instanţele ierarhic inferioare și având dreptul de a beneficia din partea legiuitorului de prevederi distincte. Aceeași jurisprudență CCR subliniază încă un aspect pe lângă cariera judiciară completă a judecătorilor ICCJ, și anume faptul că aceștia pentru a intra fără examen în avocatură și notariat au obligația de activa cel puțin cinci ani la instanța supremă.

Iată un fragment din avizul CSM (documentul fiind atașat integral la finalul articolului):

„Cu titlu prealabil, trebuie avut în vedere că reglementarea de la art. 290 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi a procurorilor nu reprezintă o noutate, având corespondent şi în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în prezent abrogată) care prevedea, în art. 102 alin. (2), că judecătorii Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.

Întrucât în expunerea de motive se susţine că ‘exercitarea funcţiei de magistrat presupune automat deţinerea competenţelor necesare pentru a activa ca notar sau avocat’, prezenta propunere legislativă ar trebui să releve eventuale disfuncţionalităţi constatate în procesul de aplicare a legii, care să justifice o astfel de intervenţie legislativă. Judecătorii Înaltei Curti de Casație şi Justiţie exercită cea mai înaltă funcţie din sistemul judiciar, iar la concursul de promovare în funcţia de judecător la instanţa supremă pot participa numai judecătorii care au îndeplinit efectiv cel puţin 5 ani funcţia de judecător la curtea de apel, au obţinut calificativul ‘foarte bine’ la ultimele 3 evaluări, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi au o vechime în functia de judecător sau procuror de cel puţin 18 ani.În acest context, Plenul apreciază că nu se poate pune în discuţie înalta competenţă profesională a acestora, nefiind aşadar necesară verificarea acesteia prin intermediul unui examen/concurs de intrare în avocatură sau notariat.

Totodată, calificarea profesională a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este subliniată şi în jurisprudența Curţii Constituţionale care, în analiza obiecţiilor de neconstitutionalitate privind Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în ansamblul său, şi, printre altele, ale dispoziţiilor art. 290, a reţinut ca fiind justificată reglementarea unor beneficii distincte în favoarea acestora [Decizia nr. 520 din 9 noiembrie 2022 referitoare la obiecţiile de neconstituţionalitate privind Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în ansamblul său, şi ale dispoziţiilor (…) art. 290 din aceeaşi lege (publicată în Monitorul Oficial nr. 1.100 din 15 noiembrie 2022)].

Deşi criticile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 290 din lege au vizat o eventuală situaţie discriminatorie faţă de ceilalţi magistraţi din sistem, decizia instanţei de control constituţional este relevantă din perspectiva situaţiei particulare a judecătorilor instanţei supreme, care au parcurs toate gradele profesionale, la care se mai adaugă şi obligaţia de a activa cel puţin 5 ani la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:

346. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate pleacă de la premisa că toţi judecătorii, indiferent de nivelul instanţei la care funcţionează, sunt în aceeaşi situaţie juridică. Însă trebuie observat că judecătorii de la ÎCCJ au parcurs toate treptele în cariera lor profesională, astfel că din acest punct de vedere aceştia se găsesc într-o situaţie diferită faţă de ceilalţi judecători de la instanţele ierarhic inferioare, ceea ce înseamnă că legiuitorul poate reglementa beneficii distincte în favoarea acestora. Prin urmare, criteriul folosit de legiuitor nu este arbitrar, ci se circumscrie unei cariere judiciare complete a judecătorului – acesta parcurgând toate gradele profesionale -, la care se mai adaugă şi obligaţia acestuia de a activa cel puţin 5 ani la instanţa supremă. Toate acestea justifică un tratament juridic distinct al judecătorului de la ÎCCJ care este eliberat din funcţie din motive neimputabile faţă de cel de la o instanţă ierarhic inferioară.

347. Cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit pentru Curţii jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie situaţiile 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). In schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, sintagma ‘fără privilegii şi fără discriminări’ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum s-a arătat mai sus.

348. Astfel, textul în discuţie nu vizează un privilegiu sau o discriminare, ci o deosebire de tratament juridic determinată de faptul că situaţia în care se află judecătorul de la ÎCCJ diferă de cea a celorlalţijudecători; or, această deosebire de tratament se bazează pe un criteriu obiectiv şi raţional – parcurgerea tuturor treptelor profesionale ale carierei de judecător. Prin urmare, art. 290 din lege nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constitutie”.