Doi bărbați, care voiau să ajungă în vestul Europei, au fost prinși de polițiștii de frontieră, în apropiere de granița cu Serbia.
S-a întâmplat ieri, cu puțin înainte de ora 19:00. Polițiștii desfășurau o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, iar la un moment dat, operatorul de pe autospeciala cu termoviziune a observat două persoane care se deplasau spre frontiera cu Serbia.
Astfel, aceștia le-au interceptat pe direcția localității de frontieră Jimbolia, la aproximativ 200 de metri de granița cu Serbia. Cum cei doi bărbați nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă, au fost duși la sediul sectorului pentru cercetări.
Polițiștii au constatat că cei doi bărbați sunt din Egipt și au 26 de ani. Ei au declarat că aveau intenția să ajungă în state din vestul Europei.
„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara.
Source URL: https://www.sursadevest.ro/doi-cetateni-din-egipt-care-incercau-sa-ajunga-in-vestul-europei-prinsi-la-frontiera-cu-serbia/
