16 apartamente și 8 garsoniere. Administrația Sasu construiește bloc de locuințe sociale la Ocnița – Gazeta Vâlceană

16 apartamente și 8 garsoniere. Administrația Sasu construiește bloc de locuințe sociale la Ocnița

Cetățenii din orașul Ocnele Mari, interesați de o locuință (și care îndeplinesc anumite criterii de eligibilitate), vor avea șanse importante de a beneficia de un cămin, în imobil nou, chiar la ei în localitate. Asta pentru că, la mijlocul lunii decembrie 2025, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de construcție a blocului de locuințe sociale din Ocnița. Conform informațiilor oferite de către primarul orașului, Remus Sasu, imobilul care se va construi va avea 16 apartamente cu două camere și opt garsoniere.

Finanțarea construcției, în valoare de 9.000.000 lei, este asigurată prin Programul regional 2021-2027. Proiectul poartă numele „Creșterea calității vieții în orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea – construire componentă bloc locuințe sociale”.

Astfel, administrația Sasu demonstrează că se ține de cuvânt și bifează un nou succes investițional, pe care îl putem considera unul dintre cele mai importante pentru orașul Ocnele Mari și, evident, pentru locuitorii săi.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/administratie/16-apartamente-si-8-garsoniere-administratia-sasu-construieste-bloc-de-locuinte-sociale-la-ocnita/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.