Local

Adolescenții vrânceni pot participa la tabere de pregătire premilitară. Ce beneficii vor avea

Ionel Sclavone
22 ian 2026135 vizualizări

Adolescenții vrânceni cu vârste de minim 15 ani împliniți vor putea participa la tabere de pregătire premilitară. În schimb, vor fi recompensați cu mai multe beneficii. Măsura este prevăzută în legea privind adoptarea unor măsuri de pregătire a populației pentru apărare.

Legea nr. 446/2006, care a actualizat măsurile de pregătire a populației pentru apărare a intrat în vigoare în primele zile ale anului. Între altele, schimbările apărute vizează pregătirea premilitară a tinerilor, activități la care se pot înscrie, pe bază de voluntariat, tinerii care au împlinit minim 15 ani, apți din punct de vedere medical.

Participanții la aceste programe de intruire vor avea mai multe beneficii prevăzute prin actul normativ. Concret, ei vor benficia gratuit de cazare, în aceste tabere, drepturi, drepturi de echipare și de hrană, asistență medicală, medicamente, spitalizare și alte drepturi de asigurări sociale, în condițiile legii, pentru accidentele sau bolile survenite pe timpul pregătirii și în legătură cu activitatea de pregătire militară.

pregătirea premilitară se face în centre organizate pe lângă unitățile militare, iar fondurile necesare organizării acestor activități vor fi asigurate din bugetele ministerelor organizatoare, respectiv Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor, în colaborare cu Ministerul Educației, cu alte autorități ale administrației publice, precum și cu organizații neguvernamentale.

Aceste măsuri se adaugă prevederilor potrivit cărora bărbații și femeile, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pot urma programe de instruire militară cu durata de patru luni. Înscrierea se face pe bază de voluntariat, iar la final, participanții vor primi un beneficiu financiar de peste 25.000 de lei.

Concret, pe timp de pace, cetățenii români, care corespund criteriilor de vârstă și care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naționale (MApN) participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni. Ei vor avea calitatea de soldat sau gradat voluntar în termen.

Înscrierea se va face în baza unui angajament semnat pe propria răspundere, prin care voluntarul consimte să îndeplinească programul. Procesul de selecție presupune și examinarea medicală, într-un centru militar, în urma căruia participantul trebuie să fie declarat apt.

Pe parcursul programului de pregătire militară, participanții vor beneficia de cazare, drepturi de echipare și de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de celelalte drepturi prevăzute de lege pentru militarii în termen. În plus, la final voluntarii vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. La momentul actual, suma se ridică la aproximativ 25.850 de lei, în condițiile în care salariul mediu brut a fost stabilit, în 2025, la 8.620 de lei.

Trebuie spus că indemnizația se plătește în tranșe lunare egale, iar în cazul în care cei înscriși abandonează pe parcurs, sumele primite vor trebui restituite. De asemenea, vor trebui restituite cheltuielile suportate de stat pentru pregătirea lor până la acel moment.

În urma finalizării pregătirii, centrele militare îi iau în evidență pe voluntari și îi introduc în rezerva operațională.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.