Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Cercetător: „Citim mai mult decât în alte perioade istorice, dar în 10 ani s-au pierdut aproape 10% dintre cititori”

Ziarul de Vrancea
17 ian 2026165 vizualizări

„Citim mai mult decât în alte perioade istorice, dar în 10 ani s-au pierdut aproape 10% dintre cititori. Întrebarea este: cât de jos o să ne ducem şi cum inversăm această practică de lectură?”, a avertizat Anda Georgiana Marinescu, director Departament de Cercetare al Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală – INCFC, vineri, la o dezbatere care a avut drept temă „Consumul cultural & lectură: unde suntem şi încotro ne îndreptăm?”.

„Lectura făcea parte dintr-un parcurs de mobilitate socială. Acest parcurs nu mai e acelaşi ca în urmă cu 50 de ani. Toate mecanismele care introduceau lectura în practica cotidiană nu o mai pot face, pentru că lumea e modificată în asemenea fel, încât oamenii încearcă să găsească modalităţi de răspuns în timp real. Oamenii tind să se grupeze în comunităţi: TikTok, Instagram, Facebook. Ei se vor uita la lectură foarte pragmatic: dacă mă ajută să ajung din punctul A în punctul B”, a subliniat Sebastian Raul-Pavel, achizitor de carte străină Cărtureşti, moderatorul discuţiei.

Referitor la beneficiile lecturii, a spus cercetătoarea Anda Georgiana Marinescu, „nu sunt doar în zona welleness-ului, evident că sunt şi din perspectiva educaţiei sau a democraţiei: ajută la dezvoltarea gândirii critice şi a gândirii sintetice pe care ulterior cititorul să o folosească nu doar la şcoală”.

De asemenea, ea a subliniat că „lectura pierde teren, studiile au arătat-o, în special accentuat, din momentul dezvoltării noilor tehnologii şi a concurenţei pe timpul liber, şi a puterii de atracţie şi de seducţie pe care le dezvoltă noile tehnologii. Am văzut recent ca părinţii sunt sfătuiţi să le nu mai dea copiilor tabletele, pentru că ei nu mai ştiu să mişte foile unor cărţi, au tendinţa de a le folosi aşa cum folosesc telefonul. Dezvoltarea cognitivă a adolescenţilor are de suferit prin expunere constantă la noile tehnologii iar cititul ridică nivelul de dezvoltare cognitivă. Ceva se întâmplă, mai accentuat în ultimii 10 ani, decât se întâmpla în anii 80. Avem mai multă diversitate, avem de unde să alegem, dar ştim să alegem? Avem nevoie de pledoarie, cine să o facă, cine să ne ghideze? Sunt oameni care nu mai au repere iar gustul se formează în primele etape ale vieţii, prin mimetism. Copiii nu ştiu să inteacţioneze cu cartea, pentru că nu-şi văd părinţii cu o carte în mână”.

Comportamentul de lectură, studiat în Barometrul de Consum Cultural

Bibiliotecile înlocuiesc la sate Centrele culturale, căminele culturale. „Cred că soluţia cu crearea de comunităţi de gust, cluburi de lectură pe anumite genuri pot ajuta, pentru că observăm că tendinţa este ca oamenii să se grupeze pe anumite interese şi poate funcţiona şi în online”, a afirmat Anda Georgiana Marinescu. „Noi am tratat lectura şi comportamentul de consum de carte din două perspective: mersul la bibliotecă şi din pespectiva lecturii în spaţiul non-public în funcţie de formatul de distribuţie a cărţii. Am considerat cititul de cărţi în format tipărit ca un comportament în sine, dar am încercat să ţinem cont şi de practica de ascultare a audiobook-ului, fenomen destul de recent”, a adăugat ea.

Conform cercetătorilor de la INCFC, 21% dintre respondenţi au mers cel puţin o dată pe an la bibliotecă. Procentul celor care citesc săptămânal este mai mare decât al celor care citesc zilnic. Aproximativ 50% sunt non-cititori, întrebarea fiind dacă au realizat astfel de activităţi în ultimele 12 luni. În 2024, potrivit Barometrului de Consum Cultural, participarea a fost destul de redusă la programe educative dar interesul a crescut din partea publicului general pentru practice culturale în special în cadrul programelor şcolare.

Popularizare culturală accentuată

Din analize, sociologii au încercat să împerecheze aceste date de consumatori culturali cu datele demografice.

„S-a constatat că sunt diferenţe între categorii de vârstă, între rural-urban, oraşe mari – oraşe mici, chiar regiuni de dezvoltare, bărbaţi-femei, şi polarizarea se constată în special în faptul că persoanele cu nivel ridicat de educaţie practică lectura în mod mai frecvent decât celelalte persoane. Acestea sunt: persoanele din mediul urban, tinerii. Ipoteza noastră, mai ales pentru mersul la bibliotecă, este că de fapt acel procent reprezintă tinerii care sunt în sistemul de educaţie, Prea puţini care sunt în şcoală revin în biblioteci”, spune Marinescu.

Discuţia privind biblioteci şi comportamentul de achiziţie este influenţat de accesul la infrastructura de carte, care, potrivit INS, este în scădere, cel puţin pentru biblioteci. Accesul cărţilor în rural şi oraşe mici, chiar şi la nivelul librăriilor, este destul de scăzut.

„Este o tendinţă la nivel european. Tendinţa aceasta de scădere a practicilor de scădere de lectură pe măsura înaintării în vârstă se regăseşte şi în alte ţări, dar la noi este mai accentuată. Motivaţiile sunt destul de complexe, deşi persoanele peste 65 de ani revin la lectură. O barieră de acces este şi preţul cărţilor. Polarizarea şi fragmentarea din punct de vedere demografic conduc la anumite comportamente de lectură. Motivele invocate pentru non-lectură, şi anume lipsa de interes, ne duc într-o zonă în care asistăm la o schimbare a valorilor în care lectura începe să nu mai aibă valoarea în sine. Nici educaţia pare să nu mai aibă valoare în sine, sau competenţa, sau cunoaşterea, sau ştiinţa, sau adevărul, sau alte valori cu care eram atât de obişnuiţi. Cred că această schimbare a valorilor se face lent. Nu facem excepţie.  Este o tendinţă la nivel mondial”, a afirmat cercetătoarea.

Cum să fie atras publicul spre biblioteci, care nu au doar funcţia de a găzdui cărţi, ci sunt arhive care ar trebui protejate. „Datele de la INS, pentru noi la EduCab, nu acoperă realitatea pe care o vedem în teren. Sunt inexacte. Nu ne luăm atât de mult după ele. Cele 8000 de biblioteci nu se văd. În timpul pandemiei, când am observat un trend foarte periculos al primarilor de a închide biblioteci, şi conform Legii bibliotecilor şi bibliotecarilor este interzis să închizi o bibliotecă, singura formă care putea închide o bibliotecă publică era să se desfiinţeze UAT-ul (Unitatea Administrativ Teritorială, n.r), ceea ce nu se întâmplă, dar au făcut-o. Vorbim de câteva sute. Cu toate acestea, când trimit date către INS, biblioteca figurează ca fiind deschisă”, a precizat Mihai Lupu, fondator al Centrului Român pentru Inovaţie în Dezvoltare Locală şi al EduCaB Internaţional.

Lectura, un obicei

Specialiştii au discutat, plecând de la Barometrul de Consum Cultural, care arată că lectura e un obicei redus la nivelul publicului. Cum poate fi schimbată curiozitatea sporadică faţă de lectură în obicei constant?

De 25 de ani, Cărtureşti a încercat diverse formule. „Avem 60 de librării în ţară, la Suceava, la Vaslui, în oraşe cu economie mai mică. S-a întâmplat să fie cozi atunci când au fost deschise. Ne dorim să deschidem cât mai multe librării. Vrem să deschidem Cărtureşti la sate. Am început cu un program ‘Buzunare culturale’, acolo unde primarii au deschidere. Facem o selecţie de carte şi mergem acolo să le prezentăm”, a spus Ana Niculescu, manager de comunicare.

Ea spune că obiceiul de a vorbi despre ce citeşti, de a împărtăţi idei, este foarte important. „Anul trecut, am organizat Silent reading party. Se fac şi în Paris, şi în New York, cu sute de oameni. Te întâlneşti, într-un spaţiu public, cu o carte şi citeşti împreună cu ceilalţi. Am anunţat că facem 20 de astfel de evenimente în 20 de oraşe şi s-au ocupat locurile în câteva ore. A fost un schimb foarte bun, am aflat tot felul de alte titluri pe care să le citim. O oră întreagă de citit în linişte. Nu ne-am uitat la telefon şi toată lumea chiar a citit. A apărut astfel ideea de a crea evenimente care au în centru cartea, dar cu o puternică componentă comunitară”.

O altă variantă de a atrage cititorii spre lectură a fost organizarea unui turneu cu autori de carte pentru copii la sate. „Oamenii de la sate au văzut scriitori în carne şi oase şi au fost primiţi cu mare bucurie”, a subliniat Ana Niculescu.

De asemenea, liceenii care au fost în vacanţa de vară în practică la Cărtureşti au participat la sesiuni foto cu autori români contemporani.

De ce nu merge Nicușor Dan la Davos?

„Nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezenţa mea în ţară”, ar fi mesajul președintelui potrivit unui consilier de la Cotroceni

Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională Marius Lazurca a explicat de ce preşedintele Nicuşor Dan nu va fi prezent la Forumul Economic Mondial de săptămâna viitoare, de la Davos, afirmând că agenda unui preşedinte este sub asediul urgenţelor, crizelor şi priorităţilor, scrie news.ro.

Marius Lazurca a fost întrebat, duminică, la Antena 3 CNN, de ce nu merge Nicuşor Dan la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar România va fi reprezentată de ministrul de Externe, Oana Ţoiu. ”Faptul că România este reprezentată la Davos, la nivel înalt, este deja o parte din răspunsul pe care am să vi-l dau. Nu e neobişnuit ca statele să fie reprezentate la acest eveniment de către miniştrii lor de externe. În al doilea rând, decizia preşedintelui este uşor de înţeles şi o să o explic foarte concis. Agenda preşedintelui, oricărui preşedinte, este sub asediul urgenţelor, crizelor şi priorităţilor. Principalul exerciţiu pe care trebuie să-l facă orice şef de stat este să prioritizeze crizele, urgenţele şi evenimentele care se bulucesc pe agenda domniei sale”, a afirmat Marius Lazurca.

El a mai declarat că decizia de a rămâne în ţară a fost luată în urma unor discuţii aprofundate şi adesea în contradictoriu.

”În momentul în care această decizie a fost luată, trebuie să vă spun că ea a fost luată nu uşor şi în urma unor discuţii aprofundate şi adesea în contradictoriu cu privire la oportunitatea prezenţiei domniei sale la Davos. Până la urmă preşedintele a decis să rămână în ţară. Mesajul domniei sale către români fiind «nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezenţa mea în ţară, mai cu seamă când consilierii mei nu îmi pot construi suficientă substanţă pentru prezenţa mea la Davos». Aşadar, dacă e cineva de blamat, eu sunt acela”, a mai transmis consilierul prezidenţial.

Potrivit Ministerului român de Externe, România va fi reprezentată, la cea de-a 56-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia, care se va desfăşura în perioada 19-23 ianuarie, de către ministrul de Externe, Oana Ţoiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, şi consilierul prezidenţial Radu Burnete.

MAE precizează că tema centrală a ediţiei din acest an este susţinerea dialogului, „pe fondul unor fragmentări politice şi ideologice tot mai evidente”. Potrivit sursei citate, agenda discuţiilor se va concentra în jurul a cinci provocări majore la nivel global – cooperarea într-o lume contestată, deblocarea unor noi surse de creştere, investiţiile în capitalul uman, promovarea responsabilă a inovaţiei, creşterea prosperităţii globale, MAE.

FBI s-a alăturat căutărilor fugarului Emil Gânj

Presa maghiară anunță că acesta ar putea fi în Ungaria            

Autoritățile române au lansat o vânătoare internațională pentru prinderea lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră cu cruzime, cerând sprijinul FBI după șase luni în care suspectul a rămas în libertate, în timp ce ancheta explorează posibile ascunzători și complicități, inclusiv în Ungaria.

Autoritățile române de anchetă au implicat până acum aproximativ 800 de ofițeri de poliție în încercarea de a-l găsi pe bărbat. Având în vedere gravitatea cazului, Biroul Federal de Investigații al SUA (FBI) s-a alăturat și el căutărilor, ceea ce este un bun indiciu al cât de periculos îl consideră pe autorul fugar, arată magyarnemzet.hu. Anchetatorii nu exclud ca bărbatul să-și fi planificat fuga cu mult înainte de a comite crima. Conform informațiilor, este posibil să fi pregătit ascunzători, să fi făcut stocuri de alimente și să fi achiziționat mai multe telefoane mobile de unică folosință. Se ia în calcul posibilitatea ca acesta să se ascundă în subsoluri abandonate sau chiar în sisteme de tuneluri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Autoritățile investighează, de asemenea, presupunerea că familia sa l-ar putea ajuta să se ascundă, dar acest lucru nu a fost încă confirmat oficial.

Numele suspectului a mai figurat în dosarele poliției pentru diverse infracțiuni violente. Cu toate acestea, până la acest caz, el nu a fost complet izolat de societate, ceea ce a provocat un val de indignare publică majoră în România.

Implicarea FBI-ului este prima speranță tangibilă că făptașul va fi în sfârșit tras la răspundere, anunță presa maghiară, care vorbește despre posibilitatea ca Gânj să se afle în Ungaria.

ANM: Valul de frig persistă în cea mai mare parte a ţării

Meteorologii anunţă că valul de frig va persista, până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi minime între -20 şi -6 grade. Luni, în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, în Dobrogea, în sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în sudul Olteniei este Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute, cu aproape 10 grade mai mici decât cele specifice perioadei. În următoarele două nopţi, toată ţara se va afla sub atenţionări Cod galben de ger, cu temperaturi minime între -20 şi -8 grade. Şi în Bucureşti, vremea se va menţine deosebit de rece.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de luni, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră. În acest interval, valul de frig va persista în cea mai mare parte a ţării. Va fi ger în timpul nopţilor şi dimineţilor în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -6 grade, iar în nordul şi nord-estul Moldovei şi pe arii restrânse în Transilvania, gerul va persista şi ziua, cu valori în jurul a -10 grade.

În noaptea de miercuri spre joi, va mai fi ger în nordul şi centrul ţării, unde valorile termice se vor situa în general între -17 şi -9 grade, iar în regiunile sudice şi sud-estice, local vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului şi pe arii restrânse în regiunile sud-estice, cu viteze în general de 40…50 km/h, amplificând senzaţia de frig.

CAB respinge cererea unei avocate AUR de suspendare a comitetului de la Guvern pe legile Justiției

Curtea de Apel București a respins, luni, contestația depusă de o avocată AUR împotriva deciziei premierului Ilie Bolojan de a înființa, la Palatul Victoria, un comitet de analiză a legilor Justiției, scrie Agerpres.

Este vorba de un proces în care avocata Silvia Uscov a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 574 din 19 decembrie 2025, semnată de Ilie Bolojan, privind constituirea, organizarea și atribuțiile Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției.

Concret, instanța a stabilit că Silvia Uscov nu are calitatea procesuală de a contesta în instanță constituirea grupului de lucru de la Guvern pe legile Justiției, fiind luată în considerare o excepție ridicată în sala de judecată de reprezentanții Executivului.

‘Admite excepția lipsei calității procesuale active. Respinge cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Lupea Nicodim Eugen ca neîntemeiată. Admite cererile de intervenție accesorie formulate de Cancelaria Prim-ministrului, Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție și Asociația Declic. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare’, se arată în decizia instanței.

”Mi s-a respins cererea de suspendare a Comitetului pe Justiție instituit de premierul Bolojan pe motiv ca n-am calitate să cer asta. Adică interpretează că o organizație de 3 oameni (un ONG adică) are calitate să ceară asta, dar un cetățean nu are calitate. ONG-ul e societatea civilă, nu? Și cetățeanul ce este? Doar un plătitor de taxe și impozite? Voi formula recurs după comunicarea hotărârii judecătorești. Iar ulterior Legea contenciosului administrativ va trebui modificată. Cetățeanul trebuie respectat și consultat în astfel de decizii și trebuie să aibă posibilitatea de a se opune măsurilor guvernamentale ilegale. E un drept fundamental să mă pot adresa instanței și să suspend astfel de decizii ilegale care mă afectează, cu atât mai mult cu cât sunt un cetățean calificat, sunt avocat. Raportat la practica guvernamentală de a discuta în spații restrânse astfel de măsuri și apoi de a-și angaja răspunderea pe ele, ocolind și cetățeanul, dar și Parlamentul României, modul în care se acționează este total antidemocratic și anticonstituțional. Voi face tot ce îmi stă în putință ca România să fie din nou o democrație constituțională. Ar fi bine ca și instanțele judecătorești să își realizeze misiunea constituțională”, a scris avocata Silvia Uscov pe Facebook.

O cerere asemănătoare depusă de un un ONG – Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept – a fost respinsă săptămâna trecută tot de Curtea de Apel București.

Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției a fost înființat în decembrie 2025, prin decizia premierului Ilie Bolojan, și este format din reprezentanți ai Cancelariei Prim-ministrului și ai Ministerului Justiției, în calitate de membri permanenți.

Grupul de lucru constituit la Palatul Victoria își propune să analizeze legile Justiției, în urma dezvăluirilor jurnaliștilor de la publicația Recorder privind probleme grave la instanțe și parchete.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.