Vrancea își premiază sportivii campioni ai anului 2025.Sportivii de elită ai județului, în clasamentul oficial DJST
|
Gimnastica, luptele și atletismul aduc Vrancei rezultate de top la nivel național și internațional
Sportul vrâncean își reconfirmă valoarea la nivel național și internațional. Prin intermediul unui comunicat de presă transmis redacției noastre marți, 23 decembrie 2025, conducerea Direcția Județeană de Sport și Tineret Vrancea a făcut public Clasamentul județean pe discipline sportive olimpice – 2025, întocmit conform Ordinului MS nr. 1182/28.11.2022.
Trabsnis cu sigla Agenției Naționale pentru Sport clasamentul realizat evidențiază cei mai valoroși sportivi ai județului Vrancea, care au obținut rezultate remarcabile la competiții europene, balcanice și naționale, reprezentând cu succes cluburile din Focșani și loturile naționale ale României.
Ana Maria Bărbosu – Sportivul Anului 2025 în Vrancea
Pe Locul I, titlul de Sportivul Anului 2025 revine gimnastei Ana Maria Bărbosu, legitimată la CSS Focșani, componentă a lotului național. Sportiva antrenată de Daniela Trandafir Ivan și Cezar Stoica a strălucit la Campionatul European de seniori de la Leipzig (Germania), unde a obținut clasări pe podium la sol, bârnă, individual compus și paralele, confirmând statutul de lider al gimnasticii vrâncene.
Podium dominat de sportivi ai cluburilor din Focșani
Locul II este ocupat de Daniela Larisa Gheba (CS Unirea Focșani), medaliată la Campionatul Național de tineret și Campionatul European de tineret, iar Locul III îi revine lui Lucian Puțaru (CS Unirea Focșani / CSM Focșani 2007), cu un palmares impresionant de titluri naționale la tineret și seniori, individual și pe echipe.
Performanță constantă în arte marțiale, gimnastică și atletism
În Top 10 sportivi olimpici ai Vrancei – 2025 se regăsesc și:
-
Cristian Robert Mălureanu (AS Dragon TKD Club Focșani) – campion balcanic și național la taekwondo
-
Bianca Elena Holban (CSS Focșani) – dublă campioană națională la gimnastică juniori
-
David Ioan, Teodora Elenys Șușu și Teodora Ticu – multipli campioni naționali la discipline pe echipe
-
Atletele Maria Mălureanu, Medeea Dulcescu, Larisa Mocanu, Claudia Prisecaru, Maria Bianca Bețișor și Irina Elena Bețișor, cu podiumuri la campionate naționale de ștafetă, alergare pe distanță și probe cu obstacole.
Vrancea, un județ cu tradiție în sportul olimpic
Clasamentul publicat de DJST Vrancea confirmă rolul esențial al cluburilor CSS Focșani, CS Unirea Focșani și CSM Focșani 2007 în formarea sportivilor de performanță. Rezultatele obținute în 2025 consolidează poziția Vrancei pe harta sportului românesc și oferă un exemplu puternic pentru tinerii care aspiră la performanță olimpică.





Anunțuri ZdV Premium
În categoria Sport
Vrancea pe podium: sportivii LPS Focșani, rezultate remarcabile la atletism și baschet în weekendul 17–18 ianuarie
Anunțuri ZdV Premium
Source URL: https://ziaruldevrancea.ro/special/sport/vrancea-isi-premiaza-sportivii-campioni-ai-anului-2025.sportivii-de-elita-ai-judetului-in-clasamentul-oficial-djst









