Foto | Incendiu devastator în Vrancea: o familie din Soveja a rămas fără nimic, comunitatea este chemată la solidaritate
|
Apel umanitar lansat de Primăria Soveja după un incendiu produs în plină noapte, la final de an, într-o gospodărie din comuna vrânceană
Tragedie în comuna Soveja, județul Vrancea. O familie a rămas fără casă și fără bunuri în urma unui incendiu
Un incendiu devastator produs în dimineața zilei de 29 decembrie 2025, în jurul orei 04:00, a distrus complet locuința și gospodăria familiei Oncioiu Nicușor și Lenuța, din comuna Soveja, județul Vrancea. Flăcările au mistuit totul în doar câteva minute, lăsând în urmă doar cenușă și o familie aflată într-o situație dramatică.
Potrivit informațiilor făcute publice printr-o postare activată marți, 30 decembrie 2025, pe contul de Facebook al primarului Ionuț Filimon, incendiul a distrus casa, anexele gospodărești, animalele din curte și toate bunurile personale ale familiei. Oamenii au rămas doar cu hainele de pe ei, fără adăpost, fără acte de identitate și fără resurse minime de trai.
Apel umanitar lansat de Primăria Soveja
În fața acestei tragedii, Primăria Comunei Soveja a lansat un apel umanitar către toți cei care pot și doresc să ajute. Autoritățile locale anunță că sunt alături de familia greu încercată și că vor face toate demersurile legale necesare pentru sprijinirea acesteia.
„Este o situație extrem de grea. Orice ajutor contează și poate face diferența”, se arată în mesajul transmis public.
Ce tip de ajutor este necesar
Cei care doresc să sprijine familia Oncioiu pot contribui cu:
-
alimente neperisabile;
-
haine și încălțăminte;
-
materiale de construcții;
-
obiecte de strictă necesitate;
-
donații în natură.
Ajutoarele pot fi aduse direct la sediul Primăriei Soveja, iar pentru informații suplimentare este pus la dispoziție numărul de telefon 0237 242 001.
Reprezentanții administrației locale precizează că familia nu deține în prezent un cont bancar, iar actele de identitate au fost distruse în incendiu. După sărbători, vor fi demarate procedurile legale pentru refacerea documentelor.
Solidaritatea vrâncenilor, mai importantă ca oricând
Finalul de an aduce, din păcate, o dramă pentru o familie din Soveja, însă autoritățile locale fac apel la spiritul de solidaritate al vrâncenilor. „Împreună putem reda speranța unei familii care a pierdut totul”, transmit reprezentanții Primăriei.
Maria Bratu
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Source URL: https://ziaruldevrancea.ro/special/social/foto-incendiu-devastator-in-vrancea-o-familie-din-soveja-a-ramas-fara-nimic-comunitatea-este-chemata-la-solidaritate


















