AcasăCultura„Strada Fericirii 12A”, premieră-document despre violența domestică, la Teatrul Maghiar de Stat…
„Strada Fericirii 12A”, premieră-document despre violența domestică, la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara anunță premiera spectacolului „Strada Fericirii 12A”, o producție teatrală cu o puternică dimensiune socială, care aduce în prim-plan vocile neauzite ale femeilor afectate de violența domestică. Premiera va avea loc vineri, 30 ianuarie 2026, de la ora 19:00, în Sala Studio a teatrului.Spectacolul este realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor” și are forma unui demers documentar construit pe baza unor interviuri autentice cu femei aflate în situații de violență domestică, realizate prin intermediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Producția propune o privire directă și lipsită de artificii asupra unor realități incomode, adesea ignorate, dar și asupra rezilienței și forței de a merge mai departe.
Regia este semnată de Laurent Berger, regizor și director al programului de masterat în Creație în artele spectacolului la Université Paul Valéry Montpellier 3. Textul dramaturgic, realizat de Orbán Enikő și Laurent Berger, valorifică mărturii reale, transformate într-un discurs scenic colectiv despre supraviețuire, tăcere și speranță.
Un element definitoriu al spectacolului este distribuția mixtă, care reunește actrițe profesioniste ale Teatrului Maghiar de Stat – Balló Helga, Éder Enikő și Magyari Etelka – alături de actrițe neprofesioniste, selectate în urma unui casting deschis. Dintre cele 20 de participante, Péntek-Domschy Mercédesz, Szabó Abigél, Tamás Adél și Varga Ildikó au fost alese pentru distribuția finală, contribuind cu o prezență scenică autentică și o încărcătură emoțională distinctă.
Universul vizual al producției este creat de Albert Alpár, care semnează decorul și costumele, muzica originală aparține compozitorului Cári Tibor, iar materialele video proiectate sunt realizate de Dávid Helga.
Spectacolul „Strada Fericirii 12A” este realizat cu finanțare europeană, prin programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CERV), implementat de Uniunea Europeană prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA). Proiectul FemminiCity se desfășoară pe parcursul a doi ani și reunește operatori culturali din cinci țări europene.
Toate cele cinci spectacole create în cadrul proiectului vor fi prezentate la Timișoara, în cadrul Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, iar producția Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” va circula ulterior în celelalte patru țări partenere, fiind inclusă în festivaluri și evenimente teatrale internaționale.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria teatrului (str. Alba Iulia nr. 2), între orele 13:00 și 19:00, sau online, pe platforma ticket.tm-t.ro. Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” este finanțat de Consiliul Local al Municipiului Timișoara și își rezervă dreptul de a opera modificări în program.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/strada-fericirii-12a-premiera-document-despre-violenta-domestica-la-teatrul-maghiar-de-stat-din-timisoara/
