Danemarca a reacționat rapid după ce președintele american Donald Trump a afirmat, în discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Statele Unite „nu vor folosi forța” pentru a prelua Groenlanda.

Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, a salutat public excluderea unei intervenții militare, însă a avertizat că declarațiile liderului de la Washington confirmă faptul că intențiile privind Groenlanda sunt în continuare prezente.

„Este un lucru pozitiv că se exclude utilizarea forței militare, dar acest lucru nu înseamnă că problema dispare. Din discurs reiese clar că ambiția președintelui rămâne intactă”, a declarat Rasmussen, miercuri, la Copenhaga.

Șeful diplomației daneze a subliniat că provocarea persistă și că Danemarca va continua să trateze subiectul cu maximă seriozitate, pe cale diplomatică. El a precizat că există principii fundamentale care nu pot fi negociate atunci când vine vorba despre statutul Groenlandei.

Totodată, Rasmussen a reamintit că Danemarca respectă înțelegerea stabilită săptămâna trecută la Washington, care prevede continuarea dialogului dintre cele două țări pe tema securității în regiunea arctică.