Mişcare de trupe anti-Dragnea. În interior s-a lucrat la un nou PSD: “curat”, “modern”, “credibil”

În PSD există un grup care lucrează la un proiect politic nou, menit să scoată partidul de sub influenţa unui singur om şi să ia distanţă de agenda personală a unor lideri cu probleme penale. Existenţa acestui proiect a fost anunţată vineri de Cătălin Ivan, europarlamentar social-democrat care în ultima vreme s-a poziţionat constant împotriva lui Liviu Dragnea.

“Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluţie în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune şi de direcţie din ultimul timp”, scrie europarlamentarul Cătălin Ivan (foto), în introducerea unei postări pe Facebook în care vorbeşte de o iniţiativă care ţinteşte spre “un partid de stânga curat, modern, european, credibil”.

Potrivit eurodeputatului, lucrul la acest proiect ar fi în stadii destul de avansate. “Foarte curând vom prezenţa public propunerea noastră de proiect politic pentru colegii noştri, membri ai PSD. Vom analiza atunci câte din propunerile noastre vor fi bune şi câte nu. Important este să avem o dezbatere internă nu despre cum întărim puterea unei persoane în partid, în niciun caz despre cum să-i apărăm pe unii să nu ajungă în faţă instanţei sau cum să-i ajutăm să se îmbogăţească mai uşor din banii publici, ci despre cum trebuie să arate un partid de stânga curat, modern, european, credibil”.
Din cine este alcătuit nucleul acestui proiect? Cătălin Ivan nu precizează, dar spune că vor apărea detalii şi asupra acestui aspect. “Unii se vor întreba, pe bună dreptate, cine suntem cei care vom prezenta acest proiect. Toate la momentul potrivit”, completează Ivan.

Cătălin Ivan şi-a asumat în ultimele luni poziţii vehemente împotriva actualei conduceri a PSD. În februarie, președintele partidului, Liviu Dragnea, a spus că europarlamentarul Ivan “nu mai e membru al partidului demult. A fost exclus de Organizatia sectorului 1 de ceva vreme. Deci, nu e cazul”. În replică, Ivan a prezentat un document care ar susţine contrariul. Detalii AICI

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a reacţionat, vineri, la informaţia potrivit căreia în interiorul partidului se lucrează la proiectul unui nou PSD. Detalii AICI.

Alte detalii AICI şi AICI.

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/miscare-de-trupe-anti-dragnea-in-interior-s-a-lucrat-la-un-nou-psd-curat-modern-credibil-764750


Analyse


2025-04-06 11:11:41

General Sentiment: mixed (score: -0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Miscare politica in PSD

Entity Sentiment:

  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Catalin Ivan: positive (score: 0.3 magnitude: 0.6, occurrence: 4)
  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.4 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Codrin Stefanescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • News

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Un grup din PSD lucreaza la un proiect politic nou pentru a distanta partidul de influenta lui Liviu Dragnea.

Summary: Un grup din PSD, condus de europarlamentarul Catalin Ivan, lucreaza la un proiect politic nou pentru a distanta partidul de influenta lui Liviu Dragnea si de agenda liderilor cu probleme penale. Ivan critica conducerea autoritara a lui Dragnea si lipsa de viziune, propunand un PSD curat, modern si credibil. Proiectul este in stadii avansate si va fi prezentat public in curand. Ivan a avut pozitii vehemente impotriva conducerii actuale, iar Dragnea a afirmat ca Ivan nu mai este membru al partidului, desi Ivan a prezentat documente care sustin contrariul.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.