Clubul Fermierilor Români lansează Conferința Regională ”AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035”, la Timișoara

AcasăEconomicClubul Fermierilor Români lansează Conferința Regională ”AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035”, la Timișoara

Clubul Fermierilor Români lansează Conferința Regională ”AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035”, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Clubul Fermierilor Români continuă seria de conferințe regionale dedicate viitorului agriculturii românești. Inițiativa are ca obiectiv consultarea fermierilor din fiecare regiune agricolă și integrarea perspectivelor locale în politicile publice și proiectele strategice propuse autorităților, pentru creșterea competitivității și rezilienței sectorului agricol.
În acest context, marți, 29 ianuarie 2026, va avea loc Conferința Regională Vest, a treia din cele zece evenimente incluse în cadrul programului „AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035”. Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 și 14:00, în Sala Mozart – Iulius Congress Hall, din cadrul Ansamblului Iulius Mall Timișoara.
Conferința va reuni fermieri din regiune, reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului financiar, furnizori de tehnologii agricole, precum și membri ai mediului academic. Discuțiile vor viza evaluarea lecțiilor învățate din implementarea Planului Național Strategic 2023–2027, precum și formularea unor propuneri concrete pentru reforma Politicii Agricole Comune post-2027.
Pe agenda evenimentului se află teme esențiale pentru dezvoltarea agriculturii românești, precum politicile agricole și competitivitatea fermelor, instrumentele financiare și mecanismele de gestionare a riscurilor, digitalizarea și inovația în agricultură, dar și dezvoltarea parteneriatelor multi-sectoriale pe întregul lanț valoric agroalimentar. Accentul va fi pus pe soluții practice, adaptate realităților din teren, care să sprijine creșterea productivității și sustenabilitatea fermelor.
Conferința se va încheia cu un dialog interactiv între fermieri și parteneri de afaceri din domenii conexe – procesare, retail, energie și IT – oferind un cadru deschis pentru schimb de idei și identificarea unor direcții comune de dezvoltare.
Organizatorii subliniază importanța prezenței presei la acest eveniment, pentru a reflecta preocupările fermierilor și soluțiile propuse pentru viitorul agriculturii românești. Participarea se poate confirma prin completarea formularului de înregistrare pus la dispoziție de organizatori sau telefonic.
Prin această serie de conferințe regionale, Clubul Fermierilor Români își propune să contribuie activ la conturarea unor politici publice coerente și adaptate nevoilor reale ale agriculturii, într-un context marcat de schimbări economice, climatice și tehnologice majore.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/clubul-fermierilor-romani-lanseaza-conferinta-regionala-agri4future-romania-obiectiv-2035-la-timisoara/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.