UVT lansează un parteneriat educațional cu Dumbrăvița. Va fi construit un nou…

AcasăActualitateUVT lansează un parteneriat educațional cu Dumbrăvița. Va fi construit un nou…

UVT lansează un parteneriat educațional cu Dumbrăvița. Va fi construit un nou liceu și o bază sportivă multifuncțională

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și comunitatea locală din Dumbrăvița au lansat oficial, astăzi, un parteneriat educațional de termen lung, menit să contribuie la dezvoltarea infrastructurii de învățământ din zona metropolitană Timișoara. Evenimentul a avut loc la sediul Primăriei Dumbrăvița și a marcat debutul proiectului „UVT alături de comunitatea din Dumbrăvița”.

Potrivit rectorului UVT, Marilen Pirtea, parteneriatul vizează extinderea misiunii educaționale a universității în zona periurbană și răspunde nevoilor unei comunități aflate în continuă creștere.

„Obiectivul principal al acestui parteneriat îl reprezintă realizarea unui nou liceu, alături de o infrastructură sportivă multifuncțională, asociată unității de învățământ”, a declarat Marilen Pirtea.

Proiectul va fi realizat pe un teren cu o suprafață de aproape 24.000 de metri pătrați, situat în Dumbrăvița, teren care a fost dat în administrarea Universității de Vest din Timișoara prin Hotărârea de Guvern nr. 1.156 din 23 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial. Imobilul are destinație exclusivă de spațiu de învățământ.

Transferul terenului în domeniul public al statului s-a realizat anterior, prin Hotărârea Consiliului Local Dumbrăvița nr. 102 din 8 august 2025, în cadrul colaborării instituționale dintre UVT și administrația locală, demers care a deschis calea pentru dezvoltarea noii infrastructuri educaționale.

Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi copiii și tinerii din Dumbrăvița, una dintre localitățile cu cea mai rapidă dezvoltare din zona de nord a Timișoarei, unde numărul familiilor tinere este în creștere constantă.

„Avem în Consiliul Local și Primăria Dumbrăvița un partener de termen lung, alături de care vom construi un proiect de educație pentru viitor”, a mai subliniat rectorul UVT.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/uvt-lanseaza-un-parteneriat-educational-cu-dumbravita-va-fi-construit-un-nou-liceu-si-o-baza-sportiva-multifunctionala/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.