Au fost arestați pentru că au obligat patru tinere să se prostitueze timp de șase luni
Din cercetările efectuate de polițiștii constănțeni a reieșit faptul că, începând cu luna iunie a anului 2025 și până în prezent, trei persoane (un bărbat, de 31 de ani și două femei, de 38 și 48 de ani) ar fi înlesnit activitatea de practicare a postituției a 4 tinere, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani.

Astfel, persoanele în cauză ar fi sprijinit moral și logistic cele trei tinere în vederea obținerii unor foloase patrimoniale de pe urma activităților desfășurate.
La locațiile unde s-au efectuat perchezițiile au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri cu valoare probatorie.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei 3 au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propuneri corespunzătoare.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale din județele Constanța, Ialomița și Călărași.
Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/au-fost-arestati-pentru-ca-au-obligat-patru-tinere-sa-se-prostitueze-timp-de-sase-luni/

