Nu e… cam mult!? 38 de luni de pușcărie la Colibași pentru că a furat șase oi și cinci miei

La data de 20 ianuarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 33 de ani, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Mandatul a fost emis de Judecătoria Brezoi, iar persoana în cauză a fost condamnată la pedeapsa de trei ani și două luni de închisoare, în regim de detenție, pentru o faptă comisă în anul 2024, constând în sustragerea a șase ovine adulte și cinci miei de pe raza orașului Călimănești.
Bărbatul în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Mioveni, județul Argeș.
Related articles
Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/anchetedezvaluri/nu-e-cam-mult-38-de-luni-de-puscarie-la-colibasi-pentru-ca-a-furat-sase-oi-si-cinci-miei/



