Cărtărescu, despre aniversarea de la Mărășești: Mi s-a părut dizgrațios acel atelaj din jurul colivei

România mai are de mers pe drumul evoluţiei, spune scriitorul Mircea Cărtărescu. El a rămas marcat de imaginea de la comemorarea a 100 de ani de la lupta de la Mărăşeşti, unde preşedintele şi liderii politici au ţinut împreună coliva la slujba religioasă. Invitat la emisiunea „În faţa ta”, Mircea Cărtărescu a descris şi imaginea pe care i-o lasă preşedintele: pare arogant, pentru că s-a distanţat prea mult de oameni şi de realitate, doar din dorinţa de a fi echilibrat.

„Nu îmi pot imagina un șef de stat sau un grup de oameni politici într-o țară avansată agitând coliva națională aşa cum s-a întâmplat. Mi s-a părut dizgraţios acel atelaj eterogen care era în jurul colivei: Iohannis, premierul, Dragnea, Tăriceanu etc. Aici va un fel de mică contradicţie între pe de o parte, atitudinea lui Iohannis aia oficială, de lider european care nu a greşit în ultima vreme în chestiuni de politică externă. (…) Pe de altă parte, această întovărăşire… Iohannis se poartă în general în politica internă cam cum se purta Regele Carol I la vremea respectivă faţă de partidele politice de atunci: are o privire de sus, aproape indiferentă etic, politica românească e una, iar viziunea sa de deasupra şi oarecum superioară, la un mod puţin arogant”, a declarat Mircea Cărtărescu în emisiunea „În fața ta”.

 

 

coliva 170806_CENTENARUL_BATALIEI_MARASAESTI_18_INQUAM_Photos_George_Calin
Foto: Inquam Photos/ George Călin

Interviul integral cu Mircea Cărtărescu îl puteți urmări aici

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cartarescu-despre-aniversarea-de-la-marasesti-mi-s-a-parut-dizgratios-acel-atelaj-din-jurul-colivei-773776


Analyse


2025-03-21 06:43:35

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.5)

Subject: Critica evenimentului de la Marasesti

Entity Sentiment:

  • Mircea Cartarescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Iohannis: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Marasesti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Tariceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Regele Carol I: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Society

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • comemorarea de la Marasesti
  • liderii politici tinand coliva
  • atitudinea aroganta a presedintelui

KeyWords:

  • Cartarescu
  • Iohannis
  • Marasesti
  • Romania
  • politica

Excerpt: Mircea Cartarescu critica evenimentul de la Marasesti, considerand dizgratios comportamentul liderilor politici.

Summary: Mircea Cartarescu a criticat comemorarea de la Marasesti, unde liderii politici, inclusiv presedintele Iohannis, au participat la o ceremonie religioasa tinand coliva. Cartarescu a considerat imaginea dizgratioasa si a comentat asupra atitudinii arogante a presedintelui, comparandu-l cu Regele Carol I. El a subliniat distanta dintre liderii politici si cetateni, sugerand ca Romania mai are de parcurs un drum lung in evolutia sa.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.