ÎNGRIJORĂTOR! Șofer de 89 de ani din Vâlcea, cercetat de polițiști după ce a acroșat o femeie. Circula și cu alte plăcuțe de înmatriculare – Gazeta Vâlceană

ÎNGRIJORĂTOR! Șofer de 89 de ani din Vâlcea, cercetat de polițiști după ce a acroșat o femeie. Circula și cu alte plăcuțe de înmatriculare

Așa ceva mai rar!

La data de 20 ianuarie 2026, în jurul orei 13.00, polițiștii din municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 50 de ani, domiciliată în municipiu, cu privire la faptul că a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal. Apelanta a relatat că autoturismul, de culoare gri, a oprit imediat după impact, conducătorul auto s-a uitat către aceasta, după care și-a continuat deplasarea.

În urma verificărilor efectuate în zonă și a analizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în proximitatea locului producerii accidentului, polițiștii au identificat autoturismul implicat, acesta fiind înmatriculat în județul Vâlcea. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 89 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea. Acesta a recunoscut că a condus autoturismul și că a acroșat victima cu oglinda laterală stângă, menționând totodată că, observând că femeia nu părea rănită, și-a continuat deplasarea către domiciliu.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că autoturismul avea atribuite alte numere de înmatriculare, numărul utilizat fiind fals. Cu privire la acest aspect, bărbatul a declarat că autoturismul nu ar mai fi fost pus în circulație după atribuirea noului număr de înmatriculare și că nu a avut posibilitatea de a schimba plăcuțele, acestea aflându-se în portbagajul autovehiculului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare; vătămare corporală din culpă; părăsirea locului accidentului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, au anunțat polițiștii vâlceni.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/anchetedezvaluri/ingrijorator-sofer-de-89-de-ani-din-valcea-cercetat-de-politisti-dupa-ce-a-acrosat-o-femeie-circula-si-cu-alte-placutele-de-inmatriculare/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.