Cetățean irakian, depistat la punctul de frontieră Foeni cu permis de conducere fals
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Foeni efectuează cercetări în cazul unui cetățean irakian care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.Incidentul a avut loc în data de 17 ianuarie, în jurul orei 16.00, când bărbatul, în vârstă de 36 de ani, s-a prezentat la PTF Foeni pentru efectuarea formalităților de control în vederea ieșirii din România, aflându-se la volanul unui autoturism.
La control, acesta a prezentat documentul de identitate, precum și un permis de conducere care părea a fi emis de autoritățile din Irak. În urma suspiciunilor apărute cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare.
În urma acestora, s-a stabilit că permisul de conducere nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu este posesorul unui permis de conducere valabil.
În prezent, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/cetatean-irakian-depistat-la-punctul-de-frontiera-foeni-cu-permis-de-conducere-fals/
