Peste 12.700 de beneficiari sprijiniți și proiectele mari pentru 2026. Bilanț la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timișoara
Sâmbătă, 17 ianuarie, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timișoarei s-a reunit în ședință ordinară de lucru la sediul Centrului eparhial, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan.
La această ședință anuală au participat Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, părintele vicar eparhial, părinții consilieri, protopopii, stareții și starețele mănăstirilor din eparhie, precum și membrii Adunării Eparhiale.
Lucrările au debutat cu oficierea slujbei de Te Deum, în biserica monument istoric din incinta Centrului eparhial, sub protia Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul. Ulterior, s-au desfășurat lucrările pe comisiile de specialitate, în cadrul cărora au fost analizate și prezentate proiectele de activități pentru anul 2026, acestea fiind aprobate ulterior în plen.
Din rapoartele prezentate de părintele vicar și de părinții consilieri a reieșit faptul că, în anul 2025, în eparhie s-a desfășurat o activitate intensă în sectoarele administrativ-bisericesc, cultural și comunicații media, învățământ și tineret, economic-patrimonial, social-filantropic și juridic, control și audit, precum și în așezămintele monahale.
Pentru bunul mers al vieții bisericești au fost hirotoniți preoți și diaconi, au fost târnosite și sfințite biserici, binecuvântate paraclise și capele funerare și a fost pusă piatra de temelie pentru noi lăcașuri de cult.
Activitățile culturale au fost structurate pe câteva coordonate majore: aniversări și comemorări, canonizări, activitate editorială, precum și parteneriate educaționale și mediatice. Anul 2025 a stat sub semnul a trei repere aniversare deosebite: Centenarul Patriarhiei Române, împlinirea a 140 de ani de la recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și comemorarea a 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea.
Aceste momente au fost marcate prin conferințe teologice, simpozioane internaționale – între care „Istorie, Cultură, Spiritualitate în Banat”, ediția a IV-a – pelerinaje tematice, expoziții, concerte, precum și prin publicarea de articole și studii de specialitate.
Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni, la Mănăstirea Bocșa-Vasiova (20 iulie), și a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, la Arad (5 octombrie), au constituit momente de profundă trăire duhovnicească pentru ierarhi, cler, monahi și credincioși ai Mitropoliei Banatului.
Memoria rezistenței anticomuniste a fost cinstită prin slujbe de pomenire pentru deținuții politici (9 martie), deportații în Bărăgan (18 iunie), luptătorii anticomuniști (16 iulie), precum și pentru eroii căzuți în Revoluția din decembrie 1989.
Instituțiile de învățământ teologic – Facultatea de Teologie și Liceul Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” – au organizat numeroase manifestări teologice, științifice și culturale dedicate Anului omagial și comemorativ.
Implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan în viața cetății și sprijinul acordat învățământului universitar au fost recunoscute prin acordarea Premiului „Sever Bocu” de către Universitatea de Vest din Timișoara, precum și printr-o distincție academică oferită de Consiliul Rectorilor din România.
Editura „Partoș” și Tipografia Arhidiecezană au raportat un volum important de apariții editoriale: reviste, monografii parohiale – între care Monografia parohiilor Protopopiatului Făget –, lucrări teologice și două volume semnate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan: Taina din peștera Betleemului și Trandafirul dintre spini.
O inițiativă deosebită a constat în afișarea de texte biblice și icoane pe panouri publicitare urbane și în mijloacele de transport în comun din municipiul Timișoara.
Activitatea eparhiei a fost reflectată constant prin Studioul Radio „Învierea”, ale cărui emisiuni sunt difuzate de Radio Trinitas și Radio Timișoara, precum și prin colaborarea cu TVR Timișoara, TVR 1, TVR 3 și TV Europa Nova. Emisiuni precum „Lumea de azi din Mitropolia Banatului”, „Universul credinței” și „Cuvântul care zidește” au contribuit la transmiterea mesajului creștin către publicul larg.
Centrul eparhial și Fundația „Filantropia”, împreună cu parohiile, mănăstirile și organizațiile bisericești, au susținut activitățile social-filantropice din eparhie cu suma record de aproape 8,6 milioane de lei, sprijinind 12.710 beneficiari. Fondurile au provenit din finanțări publice și private, naționale și internaționale, precum și de la parteneri tradiționali.
De asemenea, Arhiepiscopia Timișoarei a contribuit financiar la lucrările Catedralei Naționale și a sprijinit Mitropolia Basarabiei și Episcopia Dacia Felix de la Vârșeț.
În cadrul ședinței, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a conferit domnului academician Păun-Ion Otiman, membru de onoare al Adunării Eparhiale, ordinul eparhial „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș pentru mireni”.
În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a supus la vot proiectele de hotărâri și propunerile pentru anul 2026, adresând mulțumiri tuturor celor implicați în activitatea eparhiei și urând un an 2026 binecuvântat, cu rod bogat, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea credincioșilor.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/peste-12-700-de-beneficiari-sprijiniti-si-proiectele-mari-pentru-2026-bilant-la-adunarea-eparhiala-a-arhiepiscopiei-timisoara/

