Cosmin Tabără: „Valorificarea patrimoniului, soluția ignorată pentru venituri reale la buget”
Fostul viceprimar al Timișoarei Cosmin Tabără critică dur modul în care administrația locală gestionează patrimoniul orașului, susținând că majorarea taxelor nu poate compensa lipsa unei strategii coerente de creștere a veniturilor.
„Degeaba pui și mărești taxele dacă nu îți crești veniturile la buget și printr-o valorificare corectă a patrimoniului. Mai ales atunci când există soluții la îndemână”, afirmă Tabără.
Acesta reia ideea dezvoltării unui „mall urban” în zona centrală, concept pe care îl promovează de mai mulți ani, ca alternativă la declinul economic din centrul orașului. Potrivit viceprimarului, lipsa unei viziuni a dus la golirea centrului de comerțul de calitate și la mutarea aproape completă a acestuia în mall-uri.
„Astăzi, în zona centrală, cu greu mai găsești două-trei magazine de unde să poți cumpăra o cămașă, o cravată sau o pereche de pantofi. Comerțul s-a mutat în mall-uri, iar în centru au rămas, în principal, second-hand-uri, farmacii și covrigării”, spune Tabără.
Viceprimarul atrage atenția și asupra modului în care sunt gestionate spațiile ultracentrale aflate în proprietatea municipalității. Dacă în trecut o chirie de 20 de euro pe metru pătrat era considerată prea mică, astăzi, spune el, unele spații sunt oferite aproape gratuit.
„Spațiile ultracentrale pot și trebuie valorificate mult mai bine. Avem exemple clare, inclusiv un imobil situat pe strada Alba Iulia, care arată cât de prost este administrat patrimoniul orașului”, mai declară Cosmin Tabără.
În opinia sa, fără o strategie clară de atragere a investitorilor puternici și a firmelor mari în centrul orașului, Timișoara va continua să piardă atât venituri importante la buget, cât și atractivitate economică și turistică.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/cosmin-tabara-valorificarea-patrimoniului-solutia-ignorata-pentru-venituri-reale-la-buget/
