Clinica Balneo Timișoara și reforma bolnavă de reumatism a USR – numiri contestate, relații personale și o lege aplicată selectiv
Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Timișoara a devenit un nou episod într-o poveste mai amplă, repetitivă și deja recognoscibilă: numiri manageriale prezentate drept reformiste, dar contestate pentru lipsa de transparență și respectarea selectivă a legii.
Personalul medical al secției a transmis o scrisoare deschisă către societatea civilă, conducerea spitalului, Primăria Municipiului Timișoara și Ministerul Sănătății, semnalând decizii considerate arbitrare, opace și neconforme cu cadrul legal, care vizează schimbarea conducerii secției și chiar riscul desființării acesteia.
Într-un oraș condus de administrația Fritz și de o majoritate USR, ce și-a construit discursul public pe meritocrație și profesionalism, cazul Balneo ridică o întrebare incomodă: cât din acest discurs mai trece testul realității administrative?

O decizie prin e-mail, livrată festiv… în ajun de An Nou
Conform documentelor și relatărilor colectivului medical, pe 31 decembrie, după ora 13:00, conducerea secției a fost schimbată printr-un simplu e-mail. Fără consultări. Fără explicații profesionale. Fără o minimă decență instituțională.
Momentul ales nu este lipsit de semnificație: ajunul Anului Nou, când atenția publică este minimă, iar capacitatea de reacție instituțională este, previzibil, diminuată.
Persoana desemnată să preia conducerea secției este medic reumatolog, integrat în colectiv de aproximativ trei luni, fără specialitatea de Balneologie sau Medicină Fizică și Reabilitare – exact specialitatea cerută de lege pentru funcția de șef de secție.
Legea există, dar aplicarea ei pare opțională
Scrisoarea personalului medical reamintește un detaliu adesea incomod pentru administrațiile „curajoase”: legea nu este o recomandare.
- Legea nr. 95/2006, art. 178 alin. (2): conducerea secțiilor clinice este asigurată de medici cu specialitatea corespunzătoare profilului secției;
- Ordinul MS nr. 1406/2016, art. 12 alin. (1): funcțiile de conducere se ocupă de medici specialiști sau primari în specialitatea secției;
- Ordinul MS nr. 1764/2006, privind organizarea și funcționarea spitalelor.
În acest cadru, numirea unui medic reumatolog la conducerea unei clinici de Medicină Fizică și Reabilitare nu mai este o simplă eroare administrativă. Este o decizie care intră frontal în coliziune cu normele legale.
Relații personale, transparență absentă
Personalul secției semnalează existența unor percepții publice și interne privind un posibil conflict de interese, generate de relația personală dintre managerul spitalului, Stela Iurciuc, și medicul desemnat să conducă secția, Claudiu Avram, aceasta fiind nașa de botez a unuia dintre copiii acestuia.
Nu este formulată o acuzație penală. Dar se subliniază un principiu elementar de bună guvernanță: în administrația publică, aparența de corectitudine contează aproape la fel de mult ca legalitatea în sine. Iar aici, aparența lipsește.
„Ineficiență”, spusă din birou. Datele, ignorate pe teren
În paralel, au circulat afirmații potrivit cărora secția ar fi „ineficientă” sau „ar funcționa pe seama altor structuri”. În lipsa unor evaluări oficiale, aceste etichete par mai degrabă instrumente retorice decât concluzii bazate pe date.
Personalul medical răspunde cu cifre: grad de ocupare al paturilor de peste 80%, adresabilitate regională constantă, venituri extrabugetare generate prin ambulatoriul de specialitate și aliniere la politicile Ministerului Sănătății.
Secția nu a fost închisă de sărbători. Activitatea a fost redusă temporar pentru câteva zile de concediu legal, nu pentru o lună, așa cum s-a vehiculat. Toate cererile și graficele de lucru au fost transmise managementului, fără obiecții.
60 de ani de funcționare, tratați ca un detaliu administrativ
Pentru colectivul medical, ideea desființării unei secții cu peste șase decenii de activitate este calificată drept „nejustificată și periculoasă”, mai ales în absența unei evaluări obiective și documentate.
Este un tipar care începe să se repete în spitalele aflate în subordinea Primăriei Timișoara: manageri numiți politic, mandate începute cu promisiuni mari și decizii rapide, dar slab explicate.

Cronologia care încurcă discursul oficial
19 decembrie 2025 – data din document
Decizia de încetare a numirii dr. Armand Gogulescu este datată olograf cu 19.12.2025 și semnată de managerul spitalului. La această dată, nu există dovada comunicării deciziei.
31 decembrie 2025 – realitatea comunicării
Decizia este transmisă efectiv abia în după-amiaza zilei de 31 decembrie, prin e-mail.
Diferența de 12 zile ridică problema unei posibile datări retroactive – un detaliu deloc minor într-un act administrativ cu impact major.
1 ianuarie 2026 – efectele
De la 01.01.2026, dr. Gogulescu este revocat din funcția de șef de secție, iar conducerea este preluată temporar de Claudiu Avram.
Declarațiile ministrului și realitatea din Balneo
Pe 30 decembrie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirma public: „Ambulatoriile de specialitate intră, în sfârșit, pe drumul corect de dezvoltare…Medicii care lucrează în ambulatoriul integrat al spitalului beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare secției sau compartimentului în care sunt încadrați, pe toată durata activității. Prin aceste măsuri, managerii de spitale au pârghii clare pentru a utiliza mai bine resursa umană, a extinde programul acolo unde este nevoie și a crește capacitatea de răspuns a ambulatoriilor”. În mod logic, la clinica Balneo, proaspăt redeschisă, renovată și dotată prin investiții și donații este nevoie atât de locuri pentru perioade de tratament cât și de ambulatoriu de specialitate, aceste două componente fiind legate logic și operational.

Declarația vine în contrast evident cu situația de la Balneo, unde ambulatoriul și secția de spitalizare – recent renovate și dotate – par tratate mai degrabă ca probleme de reorganizat, nu ca resurse de valorificat.
Reforma promisă, practicată selectiv
Cazul Balneo nu este doar despre o secție sau despre câteva nume. Este despre diferența dintre discursul politic și practica administrativă.
În Timișoara, administrația condusă de Dominic Fritz și USR a promis depolitizare, profesionalism și respectarea regulilor. În practică, vedem din ce în ce mai des numiri contestate, decizii opace și explicații livrate post-factum.
Redacția noastră așteaptă poziția oficială a conducerii Spitalului Municipal de Urgență Timișoara și răspunsul Ministerului Sănătății, instituție sesizată formal.
Până atunci, rămâne o întrebare care revine obsesiv.
Reforma primarului Fritz a fost doar un slogan de campanie sau un angajament real?
UPDATE: Precizări ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara privind noua conducere a Clinicii de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie
”Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la Clinica de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, conducerea unității face următoarele precizări, în vederea unei informări corecte a opiniei publice.
Până în data de 31.12.2025, conducerea a fost asigurată de șef de lucrări dr. Armand Gogulescu. Acesta nu deținea un contract de administrare valabil pentru funcția de șef de secție, numirea fiind realizată în baza unui act adițional la contractul individual de muncă, semnat de fosta conducere a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara.
Astfel, pentru asigurarea unei conduceri conforme cu prevederile legale în vigoare, actuala conducere a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara a inițiat demersurile necesare pentru ocuparea funcției de șef de secție potrivit reglementărilor care se aplică în spitalele clinice universitare.
Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Capitolul III – Conducerea spitalelor, art. 185 alin. (7), în forma aflată în vigoare, „în spitalele clinice, secțiile, laboratoarele și serviciile medicale clinice funcția de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical se ocupă de cadrul didactic recomandat de senatul instituției de învățământ medical superior în cauză, cu aprobarea managerului și cu avizul consiliului de administrație al spitalului”.
Prin urmare, în data de 20 noiembrie 2025, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a solicitat Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara să înainteze propunerea Senatului Universității pentru numirea în funcția de șef de secție a cadrului didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare din cadrul Secției Clinice Medicină Fizică și Reabilitare.
În urma acestei cereri, Senatul Universității a analizat situația conducerii Clinica de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie și a formulat propunerea de numire în funcția de șef de secție a conf.univ.dr. Claudiu Avram. Propunerea a fost parafată prin Hotărârea Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara nr. 424/31100/26.11.2025
Astfel, la conducerea secției a fost desemnat conf.univ.dr. Claudiu Avram, cu avizul Consiliului de Administrație și cu aprobarea managerului Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, conf.univ.dr. Stela Iurciuc.
„Schimbarea a fost realizată în conformitate cu cadrul legal aplicabil la data deciziei. Prevederile introduse prin Legea nr. 163/23 octombrie 2025, care modifică și completează Legea nr. 95/2006 și care stabilesc ocuparea funcțiilor de șef de secție, în secțiile clinice, prin concurs, nu erau încă în vigoare la momentul efectuării acestei numiri și nici la data trimiterii acestui comunicat, legea urmând să producă efecte în termen de 90 de zile de la publicarea acesteia Monitorul Oficial, conform art XII(2)”, explică conf.univ.dr. Stela Iurciuc, managerul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Totodată, în ceea ce privește afirmațiile referitoare la lipsa pregătirii profesionale pentru ocuparea funcției de șef de secție, precizăm că dl. conf.univ.dr. Claudiu Avram îndeplinește criteriile prevăzute de legislația în vigoare pentru conducerea unei secții clinice universitare, fiind dublu licențiat: în medicină generală, cu o diplomă obținută în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, și în kinetoterapie, cu o diplomă din partea Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității de Vest din Timișoara, având titlu academic de conferențiar, cu o experiență de peste 20 de ani în învățământul didactic superior. Acesta este cadru didactic universitar medical, medic primar reumatolog, cu integrare clinică în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, și își desfășoară activitatea în cadrul Clinicii de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie, structură care include, din punct de vedere academic și funcțional, domeniile de medicină fizică, recuperare medicală, balneologie și reumatologie. Numirea acestuia în funcția de șef de secție a fost realizată fiind luat în considerare statutul său de cadru didactic cu gradul cel mai mare de predare din cadrul secției clinice.
Referitor la momentul comunicării deciziei administrative, aceasta a fost transmisă în data de 31 decembrie 2025 din motive obiective, care au ținut de imposibilitatea comunicării anterioare. Începând cu data de 19 decembrie 2025, șef de lucrări dr. Armand Gogulescu, în pofida recomandărilor făcute de conducerea Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, a luat decizia de a introduce întreg colectivul în concediu de odihnă până în data de 08.01.2026, în condițiile în care secția trebuie să aibă activitate continuă.
Nu în ultimul rând, conducerea Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara subliniază că Clinica de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie își va desfășura activitatea în mod normal, fără a exista decizii privind desființarea acesteia. Activitatea medicală, ambulatoriul de specialitate și serviciile oferite pacienților continuă să funcționeze conform structurii aprobate.
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a legislației în vigoare, a procedurilor instituționale și a principiilor de transparență și responsabilitate administrativă, având ca prioritate siguranța pacienților și continuitatea actului medical”, a transmis Biroul de Comunicare al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/clinica-balneo-timisoara-si-reforma-bolnava-de-reumatism-a-usr-numiri-contestate-relatii-personale-si-o-lege-aplicata-selectiv/
