Rockerul Alexandru Gavril: Meeting Jordan Peterson

Încep să
scriu aceste rânduri cât încă „nu m-am spălat pe mâini” după întâlnirea de
gradul 0 pe care am avut-o la Sala Palatului cu unul din cei mai importanți
oameni ai momentului – binecunoscutul psiholog canadian Jordan Peterson.

Ca să nu
umplu serverul cu informații în plus, veți găși o scurtă descriere despre el la
începutul acestui articol https://www.activenews.ro/opinii/Alexandru-Gavril-Andrew-Tate-vs-Jordan-Peterson-179274

Dacă nu
ați apucat să-l citiți în întregime poate ar fi cazul să băgați un ochi, acum
că s-a mai clarificat treaba și în cazul fraților Tate, poate înțelegeți
diferit anumite aspecte care poate le-ați omis sau nu v-au interesat la prima
citire.

Așadar,
să va povestesc cum am ajuns eu la acest eveniment și cum întâlnirea mea cu
Jordan Peterson a fost o dorința care s-a manifestat cam la fel ca toate
celelalte din viață mea. Am zis că vin în București să cant cu INNA, mi-au luat
2 ani să fac asta, am vrut să fiu chitarist la Vocea României, mi-au luat 3
ani, am vrut să fiu chitarist la trupa mea preferată din România – FiRMA –
mi-au luat doi ani până s-a materializat.

La fel și
cu Jordan Peterson, mi-a scris un elev zilele trecute și mi-a zis:  „Ții
minte acum doi ani când îmi spuneai că ai să-l cunoști în curând pe Jordan
Peterson?”

Se pare
că doar la Vocea m-am mișcat mai greu așa, probabil pentru că trebuiau să se
alinieze mai multe planete pentru asta.

Deoarece
toată viață am fost Artist profesionist, am beneficiat mereu și de respectul
celorlalți Artiști, mai ales că am colaborat cu foarte mulți din multe zone
muzicale. De aceea nu sunt obișnuit să îmi cumpăr bilete la evenimente, fiindcă
mereu primesc invitații sau îi cunosc pe oamenii din organizare, așa că foarte
rar îmi cumpăr bilet la vreun concert.

Și la
Roger Waters mi-am luat bilet la Gold, dar l-am vândut ulterior pentru că am
făcut „cumva” și am intrat cu Dave Kilmister, chitaristul celebrului basist de
la Pink Floyd și am beneficiat de două locuri la categoria Diamond, chiar în
rândul doi de scaune, de unde am putut să mă bucur nestingherit de probabil cel
mai frumos concert pe care l-am văzut în viața mea.

Așadar,
și în cazul evenimentului cu Jordan Peterson, am realizat cu o zi înainte că eu
nu am bilet, și nici nu aveam vreo tragere de inima să plătesc 700 RON că să
îmi iau unul.  

Menționez
aici un detaliu important pentru mai târziu, și anume faptul că am încercat cu
toate forțele și influența pe care o am în România să fac în așa fel încât să
cânt în deschiderea acestui eveniment. Am vorbit cu bunul meu prieten și coleg
Mike Godoroja, i-am explicat despre beneficiile și expunerea pe care ne-o poate
aduce dacă reușim poate chiar să cântăm cu Jordan piesa lui, lansată nu demult,
care se numește „Wake Up” (Trezeste-te). Culmea, piesa lui Peterson aduce mult
a Roger Waters ca stil și stare, ba chiar și vocea puțin, însă interpretarea și
producția sunt totuși la nivelul unui amator în domeniul muzical.

https://www.youtube.com/watch?v=P1po9pNs8RU&ab_channel=JordanBPeterson

I-am
convins pe organizatorii români că merităm să deschidem această conferință, dar
mai departe ne-am împotmolit și m-am văzut nevoit să mă recunosc învins, drept
urmare nici nu m-am mai agitat așa de tare să merg la eveniment.

Doar că
luni de 1 mai, când stăteam eu așa în curte și savuram mirosul dulce de grătar
proaspăt venit de la vecini asezonat cu maneaua corespunzătoare, am avut eu așa
o revelație tipic mie și am realizat că trebuie să fac eu cumva să merg să-l
văd pe Jordan Peterson.

Mi-am
amintit că vorbisem mai demult cu domnul Victor Roncea și l-am rugat dacă poate
să-mi facă și mie o legitimație de presă, că tot sunt „editorialist” la Active
News. Mare mi-a fost mirarea și bucuria când l-am sunat și mi-a zis că mi-a
făcut și să vin să o iau, doar că trebuia să vorbesc din timp cu organizatorii
să mă pună pe lista.

M-am
întâlnit cu Victor a două zi, cu doar câteva ore înainte de startul
evenimentului. Mi-a dat legitimația și mi-a urat succes în a obține permisiunea
de a intra în sala. I-am zis să stea liniștit, că pe mine tata m-a învățat să
deschid orice ușă iar mama m-a învățat să intru pe geam, așa că el să fie
pregătit că eu sunt pe cai mari și o să ajung să vorbesc cu Jordan Peterson în
persoană.

Am ajuns
la locație un pic mai devreme, am mâncat o shaorma fără sos și fără cartofi și
am început să filez lumea care intra în sala. Știu că la unele evenimente ale
psihologolui s-a mai întâmplat că diverse grupulețe de curcubee sensibiloase și
panseluțe isterice să apară să protesteze, în condițiile în care ei nu sunt în
stare să spună ce înseamnă o femeie. Pentru ce protestează, probabil nici ei nu
știu. Eram pregătit, îmbrăcat cu tricoul meu pentru astfel de întâlniri dar
„din păcate” nu am văzut decât lume civilizată de toate felurile.

La
intrare, un băiat foarte simpatic, l-am întrebat dacă poate să cheme vreun organizator
care lucrează cu Presa, însă m-a invitat direct să întru și mi-a spus să merg
în sală și să iau loc unde vreau. L-am ascultat și am vrut loc în față, ca să
îl văd îndeaproape pe unul din cei mai importanți oameni ai momentului și să îi
pot citi bine expresiile.

După
câteva minute a început spectacolul propriuzis, dar nu cu Jordan Peterson ci cu
un băiat care cânta la chitară clasică. Un băiat din UK, a început recitalul cu
două melodii cunoscute de muzică clasică, prima fiind Romanța Andaluză (sau
Anonimă) iar a două fiind melodia mea preferată de chitară – Asturias, a lui
Isaac Albeniz. O adaptare a acestei melodii este piesa Spanish Caravan de la
celebra formație The Doors.

Vă las
două linkuri ca să va fac puțină culturalizare muzicală și ca să vă creez și un
ambient fonic plăcut pentru a lectura acest articol .

https://www.youtube.com/watch?v=9efHwnFAkuA&ab_channel=ByTheSPiRiTs – Asturias cântat de unul din cei mai mari chitariști
ai lumii – Andres Segovia

https://www.youtube.com/watch?v=eszNKHrXxgY&ab_channel=lovemagicscorpion – The Doors – Spanish Caravan.

Băiatul a
interpretat decent cele două melodii la chitară clasică, iar ulterior a trecut
la chitară electrică. Aici a început cu Fuga
în Re minor a lui J.S Bach,
piesă pe care o recunoașteți sigur din filmele cu vampiri, iar apoi a continuat
cu Canonul în Re Major a lui
Pachebell. Am găsit un video cu această filmare pe care am să vi-l las aici ca
să înțelegeți de ce una din întrebările pe care îmi doream să i le fi adresat
lui Jordan Peterson a fost dacă știe de „câți
chitariști este nevoie pentru a schimba un bec?”. De 100, unul să schimbe
becul și ceilalți 99 să spună că o puteau face mai bine.

https://www.youtube.com/watch?v=IeTJchkY_Uw&ab_channel=AbstractSheep

Doar că
în cazul băiatului cu chitara, eu am elevi care o făceau mai bine și ei nu sunt
încă CHITARIȘTI. ( dacă vreți să vedeți ce înseamnă să fii Chitarist puteți
citi în această postare, în caz că nu știți exact cu ce se mănâncă profesia mea).

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0EypG6XEVpxxrCRsusXTi1J8UU5xJhucFtkwW315v2kDrjw4yCyLXKDaWQWUfcqpgl&id=100090782061895&sfnsn=mo

Îmi pare
foarte rău să va spun dar din punctul de vedere a unui „eXpert” care cântă la
chitară de 33 ani, un astfel de prestanță reprezintă o Blasfemie, o jignire
asupra chitarei electrice, a inteligenței publicului român, a lui Johann Sebastian
Bach și chiar a tehnicii de vibrato în sine.  Nu se poate ca la nivelul la
care este Jordan Peterson să te prezinți în așa hal la peste 4000 oameni care
au plătit o sumă frumușică pentru a asista la acest eveniment.

A fost nu
ceva rău, a fost ceva oribil. Eu nu am nimic cu oamenii care cântă prost, sau
care mai fac greșeli, este uman să se întâmple asta. Dar omul nostru este SLAB
PREGĂTIT la chitară electrică. Mă gândesc că în staff-ul lui Jordan este cineva
care are urechi normale și își dă seama că dacă cineva știe să cânte la chitară
clasică asta nu-l face deloc apt pentru a cânta la chitară electrică, cele două
instrumente fiind la fel de asemănătoare ca o ridiche și un rinichi.

Repet, să
nu credeți că sunt hater deoarece știu că nimeni nu s-a născut învățat, însă nu
te poți prezenta la Sala Palatului în deschidere la unul din cei mai importanți
oameni ai momentului și tu să cânți în așa hal de slab, ca să nu mai zic că
ulterior a cântat peste negative.

Așa că,
nu știu dacă acest articol va ajunge la stafful lui Jordan Peterson, dar va
spun cu această ocazie că îmi ofer serviciile de Chitarist la jumate de preț,
iar dacă vrea un demo gasiti destule pe canalul meu de youtube.. Mă ofer să și
vorbesc despre Improvizație sau despre nivelele de „Awareness” prin care trece
un instrumentsit.

În muzică
lucrurile sunt foarte clare: Subiectivismul apare când 2 artiști cânta foarte
bine și mie îmi place de unul și ție de celălalt, Obiectivismul apare când
cineva cânta prost sau impecabil.

Vă rog
frumos, dacă acest mesaj ajunge mai departe, aveți mare grijă că e posibil ca
în alte locații să fie prezenți muzicieni Profesioniști care poate nu vor fi la
fel de blânzi că mine.

Ideea e
simplă, nu îl puteți asocia pe Jordan Peterson care reprezintă un Pilon al
Oridinii și Disciplinei de sine cu o prestație muzicală a cuiva care, îmi pare
rău să o spun, abia învață să cânte la chitară electrică.

Dar să
trecem mai departe deoarece acest articol nu este o critică a unui eveniment
muzical. După poluarea fonică la care am fost supus timp de câteva minute (este
oribil să auzi bine și să se cânte prost, e un chin, ca o bormașina într-o zi
de sâmbătă dimineață) am avut parte iarăși de o surpriză, când în loc de Jordan
Peterson a apărut pe scenă soția acestuia Tammy.

Acum, și eu
sunt un bărbat care îmi susțin maxim partenera de viață, dar nu aș face-o la
nivelul la care a făcut-o psihologul canadian. Adică doamna Peterson a luat
cuvântul și ne-a vorbit aproape jumătate de ora despre niște cunoștințe de-a
lor care au divorțat, o poveste cu multe paranteze și spusă fără nici o șansă
de a capta publicul suficient de mult încât să poată face toate acele paranteze
fără să ne crească par alb.

Adică da,
e frumos, normal și indicat să îți promovezi nevasta, să o chemi pe scenă
eventual la sfârșitul evenimentului ca să arăți că ești un susținător al
Familiei și al Monogamiei, să o lași și pe ea să mulțumească și să zică 2-3
vorbe și aia e, dar nu o pui jumătate de oră în deschiderea unui eveniment care
costă 700 RON și unde sunt prezenți în public oameni cu un coeficient de
inteligență destul de ridicat care în mod cert nu au venit la eveniment pentru
asta.

Iarăși nu
mi s-a părut ok ținută doamnei Peterson în raport cu cea a soțului ei, deorace
domnul Peterson este un exemplu de elegantă și rafinament pe când doamna
Peterson parcă era îmbrăcată într-un sac. (Sunt sigur că Dănuța will aprove
this). Și iarăși, nu e greșit și nici urât să te îmbraci într-un sac, dar nu la
un eveniment la Sala Palatului și nicidecum alături de elegantul costum
albastru închis a lui Jordan.

În total
a fost cam o oră de albeală inutilă și plictisitoare, eu fiind și cu urechile
distruse de mai devreme și acum cu nervii la pământ, parcă am explodat de
bucurie când pe scenă a apărut în sfârșit unul din oamenii care mi-a schimbat
viața cel mai mult. Și asta nu neapărat din cauza teoriilor sale, ci din cauză
că mi-am dat seama că multe din ideile și teoriile mele din adolescență le-am
găsit prezentate mai clar și mai elaborat de către Jordan Peterson în cărțile
și interviurile sale.

Dar bucuria
mea avea să se diminueze puțin când am văzut că tema principală de discuție au
fost relațiile. Vorba bunului meu prieten Ștefan Știucă: “n am cheltuit pe nicio relație de-a mea
cât am cheltuit pe bilet la Peterson să-l aud vorbind despre… Relații”. Sper
să nu mă înțelegeți greșit, este foarte important să vorbești despre problemele
ce apar în relațiile de cuplu, însă e cumva aiurea când toată narațiunea se
învârte doar în jurul unui singur subiect.

A
spus din fericire și câteva lucruri extrem de importante dar îmi pare rău că nu
s-a insistat pe ele.

Am
să vă fac o lista cu ce îmi amintesc acum la o săptămâna după întâlnirea
noastră.

1.    În
primul rând a spus că Europa de Est este ultimul bastion a normalității și că
trebuie să fim pregătiți pentru că urmează să fim loviți puternic de aberațiile
culturii Woke, Lgbt și Cancel Culture și trebuie să avem grijă și să fim
pregătiți. De asta fac eu ca “trenu-n gară” pe Social Media de 3 ani de zile și
nu mă halește acum nimeni din industria muzicală mainstream, pentru că și eu
încerc să vă previn ca să vă treziți și să luați atitudine până nu este prea
târziu.

2.    Al doilea subiect foarte important a fost despre faptul că trebuie
să ne implicăm social la nivelul comunității noastre de la nivelele cele mai
mici. Pentru că dacă nu facem asta și “ne vedem doar de treaba noastră”, riscăm
să lăsăm în funcțiile importante niște scursuri ale societății care vor ajunge
să ne paraziteze și să ne infecteze pe dinăuntru exact cum s-a întâmplat în
Statele Unite. Eu văd asta ca o idee socialistă aș putea spune, și o idee care
nu este rea deloc. Mi se pare normal ca după ce ai fost “singur împotriva
tuturor” și “Te-ai zbătut să ajungi cineva”, să te ocupi un pic și de cei din
jurul tău și să ai grijă de cei care nu au avut poate aceleași șanse ca tine.
De asta este important să vă implicați în Societatea din jurul vostru, de la
comitetele de părinți până la diferite funcții locale administrative. Dacă ii
lăsăm pe “woke-iști” să se infiltreze, vom avea și noi în curând băieți care se
schimbă în vestiarul fetelor.

3.    A spus la un moment dat că Muzica este Arta Supremă, lucru care mi
se pare perfect normal deoarece și eu consider acest lucru. “Dumnezeu a SPUS”,
adică SUNET. Dar dacă tot consideră Muzica fiind Arta Supremă, atunci ar fi
bine să nu își bată joc de ea și să lase niște profesioniști să se ocupe de
acest subiect.

4.    Chiar la început a vorbit despre faptul că scrisul oferă cea mai
directă modalitate de exprimare. Înclin să îi dau dreptate, deoarece de când
m-am apucat de scris simt că pot să comunic mult mai bine și să îmi expun toate
ideile pe care le am în cap fără ocolișuri.

5.    O chestiune care m-a contrariat puțin a fost o scurtă discuție
despre AI și aplicația  ChatGPT. A spus că trebuie să învățăm să folosim
această tehnologie în folosul nostru și să o educăm astfel încât să ne apere de
“Corporate și Government AI”. Sincer să fiu, mi s-a părut ușor bizar, mai ales
că la apariția acestei tehnologii Peterson a fost destul de vehement în a
sublinia cât este de periculoasă.

Cam astea au fost
temele principale abordate în evenimentul inițial. La sfârșit a venit din nou
doamna Peterson și i-a adresat vreo 3 întrebări din partea publicului, dar
acestea au avut și ele o tentă relațională.

La final,
a apărut pe ecran un cod QR pentru o sesiune „Meet & Greet” ce avea să se
desfășoare la scurt timp după.

Cum sunt
un om care nu folosesc sistemul bancar decât atunci când îmi cumpăr instrumente
de pe ebay sau reverb sau pentru a primi de două ori pe an repartițiile de la
CREDIDAM, nu obișnuiesc să am niciodată în cont o sumă foarte mare, pentru că
nu vreau să mă trezesc cu surprize. În aceste condiții, nu dispuneam de suma de
1200 RON cât costa întâlnirea în privat cu psihologul.

Nu vreau
să mă pierdeți în detalii, ideea e că am făcut un fel de „chetă” profesionistă
și am reușit să fac rost de această sumă de la câțiva oameni pe care nu i-am
văzut în viață mea. După ce am adunat toată suma, i-am dat-o cash unei fete
care mi-a transferat mie pe card toți banii.

Bineînțeles
că nu am avut cardul la mine iar singurul care avea cont la aceeași banca era
unul dintre organizatori, care bineînțeles că m-a ajutat, doar nu era să dea cu
picioru’ la 1200 RON.

Pentru că
am fost ultimul care a intrat la „Meet & Greet”, am fost și ultimul din
lungul șir ce s-a format pentru a face poze și a discuta două trei vorbe cu
Jordan. Când mi-a venit rândul și am ajuns la el, mi-a strâns mâna ferm și m-a
privit în ochi fix cum scrie în manual. M-a întrebat cu ce mă ocup, i-am spus
că sunt chitarist, am uitat să îi zic bancul cu Chitariștii iar în loc de asta
i-am spus că sunt printre cele mai cenzurate persoane publice din România, că
am făcut „scandal” chiar de la începutul pLandemiei și că i-am urmat de mult
sfatul când m-am apucat să scriu o carte. I-am spus care sunt subiectele cărții
și că abia aștept să ii trimit un manuscris, mi-a urat succes iar eu i-am dat o
pană de chitară, deoarece e bine să ai mereu la tine o până de chitară, nu se
știe niciodată când cineva are nevoie.

Apoi a
mai vorbit puțin celor prezenți și a mai răspuns la câteva întrebări ale
publicului. Fără a fi răutăcios, vreau să menționez că „cei aleși” să pună
întrebările erau clar persoane care nu dădeau impresia că vor pune întrebări
„incomode”, cum ar fi cele despre Plandemie, Încălzirea Clismatica, LGBT sau
alte subiecte mai fierbinți.

Nu am de
ce să-l condamn deoarece mi se pare normal să încerci să joci cât se poate de
neutru pe un teritoriu străin. Chiar am observat la un moment dat când a citat
pe un psiholog rus că a stat câteva secunde și s-a gândit până să spună
cuvântul „Russian psychologist”, neștiind în ce ape se scaldă audiența vis a
vis de conflictul din Ukraina.

Chiar
dacă poate mi-aș fi dorit niște subiecte de discuție mai complexe și mai
„fierbinți”, faptul că am avut ocazia să vorbesc „face to face” cu Jordan
Peterson a șters orice urmă de resentiment și țin să felicit cu această ocazie
pe organizatorii de la Front Row Events pentru că au făcut posibilă această
„întâlnire de gradul 0”.

Cum v-am
obișnuit cu articole mai lungi, am să vă explic mai jos de ce această întâlnire
a fost așa de importantă pentru mine și cariera mea în viitor.

Ați auzit
despre regula  celor șase „strângeri de mâna”? Știu, sună tare
ciudat în Limba Română termenul de „The 6 Handshakes Rule” . Sau poate
ați auzit-o sub denumirea de „Six degrees of separation”.

Conform
acestui principiu, orice Om din lumea asta este la 6 strângeri de mâna
de orice alt Om Viu de pe Pământ. Puteți găși pe internet suficiente
informații despre această regulă, s-au făcut și studii și experimente și s-a
scris destul material despre asta începând cu secolul trecut.

Și Stanley
Milgram, care este faimos pentru un alt experiment – cel care măsoară
nivelul de obediență al oamenilor – a făcut un studiu numit „The Small World
Problem” (folosit mai mult cu sensul de „Ce mică-i lumea”). Ideea de bază este că lumea este interconectată
în așa fel încât indiferent de unde începi, vei ajunge la oricine de pe Pământ
în doar câteva salturi.

„I know a guy who knows a guy who knows
another guy who actually knows the guy that can do that” – așa funcționează
și „Combinațiile” între băieții deștepți. Excepție fac poate unele triburi din
Africa sau America de Sud care trăiesc încă complet izolați de restul lumii. „Buga-Buga style” people.

În anii
’90 s-a făcut un alt „experiment” la Holywood, unde la acea vreme erau în total
peste un milion de actori care au jucat în mii de filme, seriale sau
videoclipuri. Ideea a fost să conecteze orice personaj de la Holywood cu alți
actori, regizori, artiști sau producători etc pentru ca la un moment dat să se
ajungă la Kevin Bacon. Și nu e nici o glumă, chiar a fost un trend la un moment
dat cu „The 6 Degrees of Kevin Bacon”. Conexiunea se făcea prin maxim 3 sau
patru salturi, nici nu era nevoie de mai mult.

S-a mai
făcut ulterior un experiment, când din toate colțurile lumii, s-au ales 40 de
oameni care trebuiau să trimită un pachet unei persoane necunoscute lor, un
profesor din Boston care dirija cercetările. Nu aveau adresa, nu aveau voie să
caute pe internet date despre profesor. Din ce am reținut, a fost un rezultat
similar cu Experimentul Millgram (unde 27 din 40 de subiecți aleg să comită o
crimă pentru că așa le-a dictat „Autoritatea”), la fel și aici – 27 din 40 de
plicuri au ajuns la destinație prin maxim 6 „Salturi”.

Va las un
link Wiki și un Documentar BBC că să va faceți cât de cât o idee „Oficială”
despre această Teorie pe care eu o consider aproape Axiomă.

https://en.wikipedia.org/wiki/Six_degrees_of_separation

https://www.youtube.com/watch?v=-8w-3oe1uJo&ab_channel=KenyaDigitalArchives

Există în
lume niște „HUB”-uri, similare cu cele de rețea. Oameni importanți precum Jordan
Peterson, Elon Musk, Donald Trump, Vladimir Putin sunt astfel de
HUB-uri, deoarece de-a lungul vieții au intrat în contact cu enorm de mulți
alți oameni. De asta și o femeie din Africa dintr-un sat uitat de lume și tehnologie
a reușit la un moment dat să facă în așa fel încât să găsească o biserică pe
lângă satul ei, iar de acolo a fost ușor să se ajungă la o altă biserica din
Boston, apoi la Universitatea unde preda profesorul iar plicul să ajungă la el
printr-un coleg.

Eu până
acum eram la cinci „Noroace” de Trump
și Putin, și de patru de Jordan Peterson: am un fost coleg de liceu – Ștefan
Chihaia – el este psiholog, astrolog și predă metoda de respirație „Wim
Hof”  pe care a învățat-o direct de la acesta. Wim Hof are podcast cu
Jordan Peterson deci conexiunea era eu – Ștefan Chihaia – Wim Hof –
Jordan Peterson.

Prin
întâlnirea de pe 2 mai, pot zice că am urcat două trepte și am ajuns direct
la Jordan Peterson. Și Jordan Peterson e conectat direct
la Elon Musk, Joe Rogan, prin ei Trump și Putin și
orice lideri politici, artiști, actori sau șefi de state vreti voi.

O altă
conexiune puternică a fost Roger Waters care era la doar o
„mânuță” distanță, prin chitaristul său Dave Kilmister, care a fost
profesor în UK la școala unde am fost eu elev și cu care m-am întâlnit la
București personal când a avut concertul cu Roger Waters. Deoarece
nu puteam ajunge la invitațiile trimise de el, fiind date la cineva care se
afla după un prim punct de control al biletelor, a fost nevoie să vină Dave personal
și să ne ia de mânuță pe mine și pe iubita mea de la vremea aceea și să ne bage
la concert.

Dacă nu
mă credeți, o puteți întreba pe ea, deși probabil încă mă urăște mult și
degeaba, acel concert văzut în rândul 2 și întâlnirea cu Kilmister au fost un
fel de „Cireașa de pe MOrt” (că să
fiu dramatic) a experiențelor „mărețe” la care am luat parte, deci nu cred că o
să zică vreodată că mint sau ceva. 

Prin Yngwie
Malmsteen, căruia literalmente i-am „salvat” concertul de la
București, sunt la trei noroace de Jimi Hendrix și tot așa. Nu
intenționez să mă umflu în pene cu ce lume cunosc, ci doar să vă explic că
aplicând acest experiment pe mine am reușit să ajung la orice persoană ÎN VIAȚA
m-am gândit. (Da știu, Jimi trăiește prin fiecare CHITARIST de pe
Pământ, e ok, știu ce vorbesc). În maxim 5 salturi ajung la oricine.

Un alt
mare chitarist pe care am avut ocazia să-l cunosc a fost Eric Gales, artist
nominalizat la Grammy anul trecut pentru „Cel mai bun album de blues” – album
realizat cu alți doi titani ai chitarei electrice, Josh Smith și Joe
Bonamassa. 

 

Lăsând la o parte neajunsurile enumerate mai sus,
sunt de părere că a fost un eveniment reușit, fără incidente neplăcute în afară
de asaltul grobian împotriva urechilor mele, dar până la urmă e vina mea că nu
mi-a plăcut școala și am ajuns Chitarist…

Așadar,
mulțumesc Jordan Peterson pentru o seară de neuitat, chiar dacă evenimentul în
sine NU a fost cel mai reușit iar asta NU DIN VINA ORGANIZATORILOR ROMÂNI. Că
să nu înțelegeți aiurea și să se creeze iarăși falsa impresie că noi românii suntem
o nație de cacao.

Îi
mulțumesc încă o dată lui Victor Roncea pentru că m-a ajutat în timp util, dar
și tuturor celor care au făcut cheta ca să pot intra la „Meet and Greet”.

Îmi cer
scuze că a durat atât până să primiți această recenzie obiectivă, dar am vrut
să văd cum și se dă „comanda pe garnizoană” și cum se va vorbi despre acest
eveniment în bulele sociale de pe internet.