Dragnea: România nu-și poate permite să dea toți banii o dată pentru Patriot

România nu-şi poate permite să dea toţi banii o dată pentru achiziţionarea rachetelor Patriot. Este părerea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Într-un interviu acordat DC News, liderul social-democrat a spus că a aflat din presă de intenţia României de a achiziţiona acest tip de armament, ceea ce l-a nemulţumit.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în luna iulie că ţara noastră a făcut o solicitare către SUA în legătură cu achiziţia unor sisteme de rachetă Patriot.

„Foarte bine că foarte mulţi reprezentanţi oficiali ai statului român îşi iau angajamente, e bine ca aceste angajamente să fie discutate înainte în ţară, după părerea mea, pentru că s-ar putea vreodată în viaţa asta cineva să-şi ia un angajament şi după să constate că ţara nu poate sau că ţara, cât a fost plecat, şi-a luat alt angajament”, a declarat președintele Camerei Deputaților.

„România nu poate achiziţiona aceste baterii dând toţi banii o dată, că nu avem cum”, a subliniat liderul PSD.

În aprilie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reacționat negativ la anunțul că România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot.  El a declara că nu i-a plăcut afirmaţia în acest sens a şefului Statului Major General, Nicolae Ciucă, aşteptându-se de la un general la „foarte multă rigoare”, având în vedere funcţia pe care o deţine. Președintele Camerei Deputaților a argumentat că nu au fost încă finalizate procedurile parlamentare pentru astfel de achiziții militare.

Citiți și:  Rachete Patriot | Ce profit ar putea obține compania americană Raytheon din contractul cu România

Iohannis: Exercițiile și achizițiile de rachete Patriot ar putea descuraja Rusia

România se va dota cu rachete Patriot. Ce alte ţări mai au acest sistem

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dragnea-romania-nu-si-poate-permite-sa-dea-toti-banii-o-data-pentru-patriot-797385


Analyse


2025-03-21 06:20:08

General Sentiment: neutral (score: -0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Achizitie rachete Patriot in Romania

Entity Sentiment:

  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
  • Patriot: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Nicolae Ciuca: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Raytheon: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Defense

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance,Public Safety

Excerpt: Liviu Dragnea critica achizitia de rachete Patriot de catre Romania, subliniind ca tara nu isi poate permite sa plateasca integral.

Summary: Liviu Dragnea, presedintele PSD, a exprimat nemultumirea fata de intentia Romaniei de a achizitiona rachete Patriot, mentionand ca tara nu isi poate permite sa plateasca integral pentru acestea. El a criticat faptul ca a aflat din presa despre aceasta achizitie si a subliniat ca astfel de angajamente ar trebui discutate in tara inainte de a fi asumate. Dragnea a reactionat negativ si la declaratiile sefului Statului Major General, Nicolae Ciuca, privind achizitia, argumentand ca procedurile parlamentare nu au fost finalizate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.