ÎPSS Ioan a oferit o masă caldă persoanele fără adăpost din Timișoara
În seara zilei de duminică, 11 ianuarie, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, a oferit o masă caldă persoanelor fără adăpost găzduite în cadrul Complexului de Servicii „Sfântul Francisc”, situat pe strada Elena Nicoară nr. 5 din Timișoara.
Vizita arhierească a fost marcată de un dialog cald și deschis cu beneficiarii centrului, cărora i-a adresat cuvinte de încurajare și mângâiere, alături de sprijinul material concret.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a subliniat importanța faptelor care dau mărturie vie despre iubirea față de aproapele, mai ales în contextul aspru al iernii:
„Nu este suficient să vorbim despre grijă și milă, ci trebuie să le manifestăm prin fapte concrete, mai ales atunci când frigul și singurătatea apasă cel mai greu”.
Cu acest prilej, Mitropolitul Banatului a promis și un sprijin suplimentar pentru persoanele adăpostite, constând în articole de îmbrăcăminte menite să îi ajute să treacă mai ușor peste nopțile și zilele geroase ale sezonului rece.
Responsabila Complexului de Servicii „Sfântul Francisc”, Delia Bugariu, a explicat că adăpostul are o capacitate de 70 de locuri și găzduiește în prezent 56 de persoane, care beneficiază de cazare pe întreaga durată a iernii.
„Prezența Înaltpreasfințitului este un semn de încurajare atât pentru beneficiari, cât și pentru personal. Îi mulțumim Înaltpreasfinției Sale pentru sprijinul constant și pentru atenția acordată celor mai fragili dintre noi”, a declarat Bugariu.
Gestul mitropolitului Banatului vine în continuarea îndemnului pastoral adresat credincioșilor în aceeași zi, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a insistat asupra responsabilității creștine față de vârstnici, bolnavi și persoane singure, în special în contextul pericolelor generate de gheață, temperaturi scăzute și dificultățile legate de deplasările necesare traiului zilnic.
Ajutorul material imediat, dublat de prezența personală și de atenția părintească a Chiriarhului Banatului, rămâne una dintre cele mai grăitoare forme de mărturisire a iubirii creștine și de reafirmare a solidarității comunității față de cei vulnerabili.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/ipss-ioan-a-oferit-o-masa-calda-persoanele-fara-adapost-din-timisoara/





