Dan Pascu părăsește funcția de director general al Retim după 10 ani
Directorul general al Retim Ecologic Service, Dan Pascu, a renunțat la funcție din motive personale, decizia fiind agreată de acționarii companiei. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Administrație, dr. Radu Marica, luni 12 ianuarie 2026.
„După 10 ani petrecuți alături de noi, Dan Pascu a decis să își încheie mandatul de director general al companiei din motive personale. Decizia a fost discutată și agreată împreună cu acționarii”, a declarat dr. Radu Marica, președintele Consiliului de Administrație Retim.
Președintele Consiliului de Administrație a ținut să îi mulțumească public fostului director general pentru activitatea desfășurată de-a lungul anilor.
„Îi mulțumim lui Dan Pascu pentru implicarea, energia și contribuția sa în toți acești ani și îi urăm mult succes în tot ceea ce urmează, atât pe plan personal, cât și profesional”, a transmis dr. Marica.
Potrivit conducerii Retim, activitatea companiei va continua fără întreruperi începând cu data de 15 ianuarie 2026. Conducerea executivă va fi asigurată interimar de Radu Marica și Dragoș Tomescu, iar echipa de management își va desfășura activitatea conform obiectivelor deja stabilite.
„Proiectele în desfășurare, relațiile cu partenerii și angajamentele companiei rămân neschimbate, la fel și direcția strategică și prioritățile operaționale ale companiei Retim”, se arată în mesajul transmis de președintele Consiliului de Administrație, dr. Radu Marica, la data de 12 ianuarie 2026.
Contactat de ZdV pentru un punct de vedere, Dan Pascu ne-a declarat succint: ”A fost o decizie personală. Retim merge înainte.”
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/dan-pascu-paraseste-functia-de-director-general-al-retim-dupa-10-ani/
