Viitor liceu în Dumbrăvița, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Vest din…

AcasăActualitateViitor liceu în Dumbrăvița, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Vest din…

Viitor liceu în Dumbrăvița, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Un nou proiect educațional prinde contur în comuna Dumbrăvița, unde un teren cu o suprafață de aproape 24.000 de metri pătrați a fost preluat în administrare de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în vederea dezvoltării unei infrastructuri moderne dedicate învățământului preuniversitar.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții administrației locale, viitorul liceu va fi construit în cadrul unui parteneriat între Primăria Dumbrăvița și Universitatea de Vest din Timișoara și va avea ca obiectiv promovarea educației de calitate, a competențelor secolului XXI și a domeniilor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).

Proiectul vine în contextul dezvoltării accelerate a comunei Dumbrăvița, unde creșterea demografică a generat o presiune tot mai mare asupra infrastructurii educaționale existente. Reprezentanții Partidului Național Liberal din Dumbrăvița susțin că necesitatea unei noi unități de învățământ a fost semnalată în mod constant în ultimii ani, fiind inclusă pe agenda publică la nivel local.

Declarații ale inițiatorilor proiectului

Consilierul local PNL Dumbrăvița, Liviu Popescu, afirmă că proiectul reprezintă un răspuns concret la nevoile comunității:

„Nevoia unui liceu în Dumbrăvița este una reală și urgentă, generată de dezvoltarea rapidă a comunității noastre. Am susținut acest proiect încă de la început, pentru că educația nu poate fi tratată ca o promisiune electorală, ci ca o investiție strategică pe termen lung. Parteneriatul cu Universitatea de Vest din Timișoara confirmă că atunci când există viziune și consecvență, proiectele importante pot fi puse pe baze solide”, a declarat Liviu Popescu.

La rândul său, rectorul Universității de Vest din Timișoara și președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, a subliniat importanța investițiilor în educație și rolul parteneriatului dintre mediul universitar și administrația locală:

„Cea mai sigură investiție este investiția în educație. Pe termen mediu și lung, aceasta nu va da niciodată faliment. Parteneriatul dintre Universitatea de Vest din Timișoara și autoritățile locale din Dumbrăvița reflectă o viziune matură asupra viitorului: construirea unei infrastructuri educaționale moderne, ancorate în standarde academice și orientate spre competențele de care copiii vor avea nevoie”, a afirmat Marilen Pirtea.

Etapele următoare

Reprezentanții implicați în proiect anunță că, în perioada următoare, vor fi demarate procedurile necesare pentru realizarea investiției, inclusiv elaborarea proiectelor tehnice și accesarea de finanțări naționale și europene. Autoritățile susțin că viitorul liceu va deveni un pol educațional regional, contribuind la dezvoltarea sustenabilă a comunității din Dumbrăvița și a zonei metropolitane Timișoara.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/viitor-liceu-in-dumbravita-dezvoltat-in-parteneriat-cu-universitatea-de-vest-din-timisoara/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.