REVOLTĂTOR Un educator dintr-un centru de plasament punea o minoră să se uite la materiale pornografice

Și chiar dacă, în ultimii ani, nu mai vorbim atât de des despre corecțiile fizice din acest domeniu, mai nou, diverși ”dezaxați”, pentru că altfel nu-i putem numi, agresează sexual minorele instituționalizate. 

După scandalul uriaș de la Roșiori de Vede, în care ”protagonistul” unor scene erotice care se întâmplau într-un centru de protecție a copilului, era îngrijitorul Florin Lincan (condamnat de instanță pentru faptele sale), săptămâna trecută, o minoră de 16 ani, din Centrul de Primiri Urgențe Alexandria a povestit că unul dintre angajații instituției are un comportament nepotrivit. Mai exact, fata a spus că Stoian Costinel, un bărbat în toată firea, trecut de 50 de ani, o obligă să privească scene erotice pe telefonul mobil, o invită să-l însoțească în spații ale centrului unde rămân singuri și are un vocabular nedemn de un angajat care ar trebui să o educe.

Conducerea DGASPC Teleorman a sesizat Poliția și Parchetul

L-am contactat pe directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, Florinel Dragomirescu, care, deși nu a dorit să ne ofere prea multe informații cu privire la subiect, a recunoscut faptul că există o suspiciune de hărțuire sexuală asupra unei minore. Pe cale administrativă, conducerea instituției a luat măsurile care se impuneau și anume, educatorul a fost mutat prin dispoziție, să-și desfășoare activitatea la un centru de bătrâni, iar copila, însoțită de cele două surori ale sale au fost transferate într-un alt complex, la Roșiori de Vede. Totodată, a fost deschisă o cercetare internă și au fost anunțate Poliția și Parchetul.

HALUCITANT: îngrijitorul nu se află la prima abatere de acest gen

Pe parcursul documentării acestui caz, reporterii explozivnews24.ro au aflat că Stoian, un angajat cu state vechi în DGASPC Teleorman, a mai fost acuzat în urmă cu circa doi ani de către o altă fată cu privire la același gen de fapte. Pentru a documenta această speță, am solicitat în scris o informare din partea IPJ Teleorman, pe care o vom prezenta public atunci când o vom primi. Revenind la cazul prezent, pornind de la declarația fetei de 16 ani, au prins curaj și alte minore și au spus cu lux de amănunte prin ce traume cu tentă sexuală au trecut (nu sunt indicii cu privire la un posibil viol sau întreținere de relații sexuale cu o minoră).

În ceea ceea ce privește situația actuală, biroul de presă al Poliției Județene a confirmat că există o plângere înregistrată pe acest subiect, cu caracter penal.

Noi vom urmări acest subiect delicat, de altfel, și vom reveni cu detalii!

Source URL: https://explozivnews24.ro/revoltator-un-educator-dintr-un-centru-de-plasament-punea-o-minora-sa-se-uite-la-materiale-pornografice/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.