Deputatul Mîndrescu, intervenție pentru remedierea unui blocaj administrativ: „Voi urmări acest subiect până la clarificare” – Gazeta Vâlceană

Deputatul Mîndrescu, intervenție pentru remedierea unui blocaj administrativ: „Voi urmări acest subiect până la clarificare”

Nicolae Mîndrescu, deputat AUR Vâlcea, a adresat, zilele acestea, în atenția ministrului Transporturilor, Ciprian-Constantin Șerban, o întrebare oficială referitoare la un blocaj administrativ care influențează grav proiectele de construcții din România.

În concret, interpelarea formulată de către deputatul Mîndrescu se concentrează pe imposibilitatea sau întârzierile majore în obținerea avizelor emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR, în acronim).

În rândurile de mai jos vă prezentăm întrebarea oficială pe care deputatul Nicolae Mîndrescu a adresat-o ministrului Ciprian-Constantin Șerban.

„În prezent, un număr considerabil de proiecte de construcție, atât din domeniul public, cât și din cel privat, se confruntă cu un blocaj administrativ. Principala cauză este procesul de avizare realizat de AACR. Această situație produce efecte economice și administrative grave, cum ar fi: Blocarea investițiilor publice și private; Pierderi financiare importante pentru beneficiari și autorități locale; Întârzieri majore în implementarea proiectelor de dezvoltare locală și regională; Afectarea predictibilității economice și a climatului investițional.

În multe cazuri este vorba despre construcții cu regim redus de înălțime. Acestea nu au un impact real asupra siguranței aeronautice. Cu toate acestea, sunt supuse acelorași proceduri birocratice ca proiectele de mare anvergură. În urma sesizărilor primite de la autorități publice locale, investitori și mediul de afaceri, am solicitat Ministerului Transporturilor clarificări punctuale:

• Care este evaluarea de impact economic realizată de minister privind acest blocaj?

• Câte proiecte sunt afectate la nivel național, defalcate pe investiții publice, investiții private, infrastructură și clădiri civile?

• Ce măsuri concrete sunt avute în vedere pentru deblocarea activității AACR și reducerea termenelor de avizare?

• Dacă se analizează simplificarea procedurilor sau introducerea unui mecanism de avizare automată ori tacită pentru construcțiile cu regim redus de înălțime și impact aeronautic nesemnificativ?

Voi urmări acest subiect până la clarificare. Dezvoltarea comunităților nu trebuie blocată de birocrație!”.

Crisu Popescu

Crisu Popescuhttps://www.gazetavalceana.ro

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/politica/deputatul-mindrescu-interventie-pentru-remedierea-unui-blocaj-administrativ-voi-urmari-acest-subiect-pana-la-clarificare/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.